Procesul în care Liviu Dragnea e acuzat de fraudarea referendumului din 2012 se prelungește. Înalta Curte de Casație și Justiție vrea să reaudieze 4 inculpați și 2 martori din acest dosar și a fixat următorul termen de judecată pentru 22 aprilie.
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea nu se așteaptă să fie condamnat.
În dosarul referendumului, au fost trimise în judecată, în 2013, peste 70 de persoane, în frunte cu șeful de campanie al PSD, Liviu Dragnea. Toți sunt acuzați că ar fi folosit diverse metode, cum ar fi votul multiplu, turismul electoral și falsificarea unor semnături, pentru a frauda referendumul din 2012 privind demiterea președintelui de atunci, Traian Băsescu.