Confidenţialitate


Alți peste 100 de români, repatriaţi


Alți peste 100 de români, repatriaţi

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, sâmbătă, că 108 de cetăţeni români, aflaţi temporar în străinătate, au fost repatriaţi.

Grupul a reunit persoane care se aflau în Irak şi din Emiratele Arabe Unite.

MAE a precizat că acestea au fost afectate de măsurile adoptate de alte state în contextul gestionării epidemiei de COVID-19.

Astfel, vineri, a facilitat revenirea cu bine în ţară a 52 de cetăţeni români, angajaţi pe durată determinată ai unor companii care desfăşurau activităţi în regiunea Kurdistan, Republica Irak. Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană, tip charter, operată de o companie privată.

Demersurile MAE au permis revenirea în statele de domiciliu, respectiv reşedinţă, şi pentru 65 cetăţeni străini (olandezi, germani, portughezi, danezi, belgieni, americani, sirieni şi irakieni), care şi-au continuat călătoria de la Bucureşti către destinaţiile finale.

De asemenea, în cursul zilei de sâmbătă, MAE a facilitat revenirea în ţară a 56 de cetăţeni români care se aflau cu titlu temporar în Dubai, Emiratele Arabe Unite, cu o cursă aeriană, tip charter, operată de o companie privată, pe ruta Dubai – Chişinău – Bucureşti. Cu aceeaşi cursă au fost repatriaţi şi 64 de cetăţeni din Republica Moldova.

“MAE precizează că facilitarea repatrierii cetăţenilor din Republica Moldova vine în completarea eforturilor mai ample depuse de România în contextul pandemiei de COVID-19 de a permite tranzitul şi repatrierea în deplină siguranţă a cetăţenilor Republicii Moldova.
Astfel, în ultimele zile, în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti, MAE a facilitat tranzitul pe teritoriul naţional a altor 60 de cetăţeni ai Republicii Moldova, cu respectarea condiţiilor stabilite de autorităţile române”, potrivit ministerului.

MAE a reînnoit, totodată, apelurile privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esenţiale, precizând că astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranţa cetăţ


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră