Confidenţialitate


Alte peste 5.000 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea stării de urgență


Alte peste 5.000 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea stării de urgență

În ultimele de 24 de ore, polițiștii și jandarmii au depistat 5.192 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, impusă prin instituirea stării de urgență în actualul context epidemiologic.

Sancţiunile contravenţionale însumează valoarea de 11.385.528 de lei.

Prin structurile subordonate Ministerului de Interne, au fost întocmite, până în prezent, 466 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.226 de persoane. Alte 28.131 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, că numărul infecțiilor cu nou coronavirus a ajuns la 10.096 în România, în creștere cu 386.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 113.336 de teste.


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră