Confidenţialitate


Alte aproape 7.000 de amenzi pentru nerespectarea stării de urgență


Alte aproape 7.000 de amenzi pentru nerespectarea stării de urgență

Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.757 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, fiindu-le aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 16.497.175 de lei.

Prin structurile abilitate din subordinea Ministerului de Interne au fost întocmite, până în prezent, 326 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.379 de persoane. Alte 91.369 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.


Ultimele stiri
Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează