Confidenţialitate


Alocaţia de hrană pentru bolnavii de lepră de la Tichileşti ar putea creşte de la 11 la 20 lei


Alocaţia de hrană pentru bolnavii de lepră de la Spitalul Tichileşti ar putea creşte de la 11 la 20 lei, potrivit unui proiect de hotărâre lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Proiectul de act normativ vizează modificarea alocaţiei de hrană pentru bolnavii din leprozerii, în sensul creşterii acesteia de la 11 lei la 20 lei. Spitalul Tichileşti este spital monospecialitate, singurul din ţară care tratează şi îngrijeşte bolnavii de lepră din România, având o secţie unică de 15 paturi.

Spitalul este subordonat direct Ministerului Sănătăţii şi este finanţat integral de la bugetul de stat.

În prezent mai trăiesc în acest spital zece pacienţi cu vârste cuprinse între 50 şi 90 de ani. Majoritatea pacienţilor s-au născut la Tichileşti din familii de leproşi şi aici au trăit toată viaţa. Starea lor de sănătate este relativ bună, exceptând diagnosticul principal. Alimentaţia pentru vârstele acestor pacienţi şi capacităţile lor motrice trebuie să asigure un aport caloric între 2.500 şi 3.000 de kilocalorii zilnic, se arată în actul normativ.

Proiectul de hotărâre cuprinde şi o anexă cu nivelul alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice care prevede printre altele că un copil între 3 şi 16 ani internat primeşte 12 lei pe zi, un adult bolnav TBC şi HIV/ SIDA primeşte 16 lei pe zi, în timp ce un copil bolnav TBC şi HIV/ SIDA, o lăuză, sau un bolnav ars primesc 15 lei pe zi.

Proiectul stipulează că nivelul alocaţiilor de hrană cuprinse în anexă este maximal; acesta poate fi majorat prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale pentru spitalele din subordinea acestora, cu suportarea de către acestea din bugetele proprii, a cheltuielilor suplimentare, precum şi la solicitarea persoanelor fizice beneficiare, care vor suporta cheltuielile suplimentare corespunzătoare.

Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 429/2008 privind nivelul alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii informa pe 28 septembrie că a analizat în regim de urgenţă situaţia de la Spitalul Tichileşti şi va lua măsurile necesare pentru ca pacienţii internaţi acolo să ducă “un trai decent”, urmând ca ministrul Sorina Pintea să prezinte Guvernului un proiect de act normativ prin care unitatea se va excepta de la prevederile HG 665/2016 privind alocaţia de hrană, pentru a putea beneficia de un tarif majorat.

Reacţia ministerului venea după ce în presă apăruse informaţia potrivit căreia Spitalul din Tichileşti, judeţul Tulcea, unde sunt îngrijiţi pacienţi cu lepră, s-ar confrunta cu lipsa hranei din cauza sumei insuficiente alocate.


Ultimele stiri
Ministrul Sănătății: Am greșit în ce privește concediul medical, pentru că nu am ținut cont de anumite particularități.…

Portugalia: Socialistul Antonio José Seguro câștigă alegerile prezidențiale în fața contracandidatului de extremă dreapta. Mesajul transmis portughezilor |…

Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…