Confidenţialitate


Alina Bica, achitată în primă instanță în dosarul despăgubirilor


Alina Bica, achitată în primă instanță în dosarul despăgubirilor

Fosta şefa a DIICOT Alina Bica a fost achitată vineri de instanța supremă în dosarul despăgubirilor de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Dorin Cocoş a fost condamnat la 3 ani, o lună şi 10 zile cu executare pentru trafic de influenţă, iar fiul acestuia, Alin Cocoş, a fost achitat.

Crinuţa Dumitrean (membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor) a fost condamnată la 7 ani şi 6 luni de închisoare, iar Sergiu Diacomatu (membru în aceeaşi comisie) – tot la 7 ani şi 6 luni.

Omul de afaceri Gheorghe Stelian a primit 6 ani de detenţie.

Au mai fost achitaţi Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, Emil Nuţiu (evaluator), Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan şi Ionuţ Florentin Mihăilescu (fost consilier al şefei DIICOT).

De asemenea, instanţa a decis confiscarea de la Dorin Cocoş a 19 milioane de euro.

Judecătorii au admis, totodată, în parte acţiunea civilă exercitată de statul român prin Ministerul Finanţelor Publice şi i-a obligat în solidar pe Crinuţa Dumitrean, Sergiu Diacomatu şi Gheorghe Stelian la plata sumei de 218.353.075 lei.

Decizia nu este definitivă.

Acuzațiile

În dosarul ANRP, Alina Bica a fost acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, faptă săvârşită ca secretar de stat şi reprezentantă a Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

În dosar au fost judecate şi alte persoane care erau în componenţa comisiei.

Procurorii precizau că, pe 15 martie 2011, cei nouă membri ai Comisiei Centrale din ANRP au luat în dezbatere cererea de retrocedare a unei suprafeţe de peste 13 hectare din zona Plumbuita, beneficiar fiind omul de afaceri Stelian Gheorghe.

Terenul a fost supraevaluat cu peste 260.000.000 de lei, sumă reținută drept prejudiciu.

DNA preciza că membrii Comisiei au acceptat raportul întocmit de expertul Emil Nuţiu, deşi acesta a evaluat un teren agricol la preţul unuia rezidenţial.

Potrivit DNA, la 14 iunie 2014, Alina Bica ar fi primit, prin intermediul fostului său consilier Ionuţ Mihăilescu şi în cote părţi egale cu acesta, un teren în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi în Snagov, judeţul Ilfov.

Primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Alina Bica ar fi dispus-o, la 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat şi de reprezentantă a Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP şi care a corespuns interesului lui Dorin şi Alin Cocoş în legătură cu dosarul de despăgubire având ca obiect suma de 377.282.300 lei.

DNA menţiona că, în scopul ascunderii provenienţei acestei cote din teren şi mascării mitei, Ionuţ Mihăilescu şi Alin Cocoş au generat şi intermediat tranzacţii nereale imobiliare succesive, folosindu-se de relaţii cu prieteni şi membri de familie.

Procurorii mai spuneau că, în schimbul influenţei exercitate asupra Alinei Bica, Dorin Cocoş a pretins şi primit, în perioada de după 17 ianuarie 2011, de la beneficiarul drepturilor litigioase, suma de 10 milioane euro, cu condiţia să îi asigure rezolvarea dosarului său de despăgubire.

 


Ultimele stiri
Franța: Inundații devastatoare în sudul țării și în insula Corsica, provocate de furtuna Adam. Un om a murit,…

Elon Musk ar fi limitat serviciile Starshield pentru armata ucraineană, îngreunând utilizarea unor drone | AUDIO

Hunedoara: Continuă protestul minerilor de la mina Vulcan. Peste 90 de angajați refuză să iasă din subteran, nemulțumiți…

Prima zi a Guvernului Niculescu. Noii miniștri își preiau mandatele. Premierul participă la ceremoniile de la cinci ministere…

Ce spune premierul despre posibilitatea introducerii unor taxe noi. Luca Niculescu: „Vedem cum stăm cu cifrele fiscal-bugetare până…

Arad: Ce așteptări au arădenii de la noul premier și cât cred că va rezista Guvernul Niculescu |…

Papa Leon al XIV-lea va susţine miercuri prima audienţă generală după intervenţia chirugicală

Dominic Fritz, despre guvernul Niculescu: „Este clar un guvern PSD când vorbim de voință politică, vopsit cu câteva…

Premierul Luca Niculescu și echipa de miniștri au depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni: „nu va fi…

Covasna: Muzeul „Steaua Roșie”, care reconstituie viața în comunism, inaugurat la Sfântu Gheorghe. Acces gratuit în perioada 23–25…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează