Confidenţialitate


Alexia, fata rănită grav în accidentul de la intrarea în Paşcani, se simte bine și va fi externată | AUDIO


Alexia, fata rănită grav în accidentul de la intrarea în Paşcani, se simte bine și va fi externată | AUDIO

Alexia, fata rănită grav în accidentul de la intrarea în Paşcani, se simte bine după ce a suferit încă o operaţie la braţul drept.

După ce i-au fost reimplantate brațele, echipa de la Spitalul de Copii “Sfânta Maria” din Iaşi coordonată de doctorita Sidonia Susanu i-a facut grefe de piele.

La aproape două săptămâni de la accident, Alexia a făcut primii paşi pe holurile spitalului și a primit vestea ca va fi externată.

Medicul Sidonia Susanu: „Doar degetele mâinii drepte le poate mișca în flexie, datorită faptului că doi dintre cei trei nervi importanți ai mâinii au fost nesecționați în accident, dar cu siuranță acest copil va recupera și celelalte funcții motorii la mâna dreaptă și la mâna stângă. Într-un interval de 8-12 luni apreciem că acest copil va recupera mare parte din funcțiile motorii ale mâinilor. Este foarte fericită, mai ales acum că a primit vestea externării, este extraordinar de fericită. Probabil că la mijlocul săptămânii viitoare va fi rechemată pentru control”, a spus medicul Sidonia Susanu.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: OMS: Măsurile sanitare luate de mai multe state în contextul valului de COVID din China sunt de înțeles. ECDC: În UE nu sunt justificate acum | AUDIO


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…