Confidenţialitate


Alexandru Rafila: E nevoie de 2000 de ambulanțe noi în toată țara. FNSAR: La nivel național există puțin peste 2.000 de vehicule de urgență | AUDIO


Alexandru Rafila: E nevoie de 2000 de ambulanțe noi în toată țara. FNSAR: La nivel național există puțin peste 2.000 de vehicule de urgență | AUDIO

E nevoie urgentă de 2.000 de ambulanțe noi în toată țara – spune ministrul Sănătății Alexandru Rafila. Sindicaliștii acuză de mai mulți ani însă că tot parcul auto de salvări e învechit, iar câteva sute de mașini de urgență au peste 1 milion de kilometri la bord. Potrivit legii, o ambulanță trebuie scoasă din uz după ce trece de jumătate de milion de kilometri.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Aflat în vizită la Slobozia, unde au fost încheiate lucrările de modernizare și extinderea a Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean, ministrul Sănătății a declarat că spitalele din țară au nevoie de 2.000 de ambulanțe noi.

„Cu siguranță, la nivel național, avem nevoie de cel puțin 2000 de ambulanțe noi să putem să completăm parcul auto care este depășit”, a spus ministrul Sănătății Alexandru Rafila.

FNSAR: În prezent, la nivel național există puțin peste 2.000 de vehicule de urgență

„Lucrăm cu ambulanțe încă din generația 2007”, spune Gheorghe Chiș – președintele Federației Naționale Sindicale Ambulanța.

„75% este chiar normal – nici nu ar mai trebui circulat pe drumurile publice. Avem un procent de 25% care sunt deja cu peste un milion de kilometri la bord”, mai spune Gheorghe Chiș.

Restul, mai noi, sunt ambulanțe cumpărate în 2018 și 2019, care au atins jumătate de milion de kilometri. Legea spune însă că o ambulanță trebuie scoasă din uz odată ce atinge această valoare.

„Tot parcul de ambulanțe ar trebui oprit pentru că a depășit prevederile din lege. Ca să fim măcar la ceea ce suntem ar trebui 2000 de ambulanțe”, mai spune Gheorghe Chiș – președintele Federației Naționale Sindicale Ambulanța.

În august 2022, autoritățile anunțau achiziția unor ambulanțe noi, însă sindicaliști spun că procedurile s-au blocat.

Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Citește și: Noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Slobozia, inaugurată astăzi. Lipsa de personal, o problemă a unității | AUDIO


Ultimele stiri
Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…

Arad: Primăria Pecica a cumpărat o dronă care ar fi trebuit să-i depisteze pe cei care depozitează gunoiul…

Fratele fostului premier ungar Viktor Orbán, reținut într-un dosar de trafic de migranți | AUDIO

Academia Europa FM. Cum transformăm școala într-un spațiu sigur pentru copiii noștri?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează