Confidenţialitate


Alexandra Dulgheru a ajuns pe tabloul principal la “BRD Bucharest Open”


Alexandra Dulgheru a ajuns pe tabloul principal la “BRD Bucharest Open”

Alexandra Dulgheru este a 7-a jucătoare română de tenis prezentă pe tabloul principal la “BRD Bucharest Open”.

Clasată pe locul al 294-lea mondial, ea a învins-o luni, în ultimul tur al calificărilor, pe chilianca Daniela Seguel, a 204-a în ierarhia WTA, scor 6-3, 6-2.

Dulgheru a mai jucat tot luni și în penultima fază din calificări, revenind de la 0-4 în setul decisiv cu italianca Jasmine Paolini, locul 132 în ierarhia profesionistă: 6-3, 4-6, 6-4, după două ore și 18 minute, într-o partidă începută duminică și întreruptă de mai multe ori din cauza ploii.

La “BRD Bucharest Open”, România mai este reprezentată de Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Irina Begu, Irina Bara, Jacqueline Cristian, plus Elena-Gabriela Ruse. Amintim, Simona Halep a renunțat la turneul de la “Arenele BNR”.

Competiția are premii totale de 250.000 de dolari.


Ultimele stiri
România trebuie să negocieze cu Comisia Europeană până pe 20 noiembrie pentru a încasa 3,4 miliarde de euro.…

Deficitul comercial al României a depășit 25 de miliarde de euro în primele nouă luni. Importurile au crescut…

România în Direct. Abuz la TNB. Este hărțuirea sexuală o problemă în România? | AUDIO

Studenții le cer guvernanților să aloce mai mulți bani Educației în 2027. Cel puțin 2.000 de lei îi…

Prețul cărnii de porc a scăzut cu peste 20% la poarta fermei. Fermierii vând sub costul de producție…

Casa Verde Baterii: până la 15.000 de lei de la stat pentru prosumatorii care vor să își cumpere…

A murit Florian Lungu, una dintre cele mai importante personalități ale jazzului din România | AUDIO

Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează