Confidenţialitate


Alessandro Safina, în concert la Cluj-Napoca


Alessandro Safina, în concert la Cluj-Napoca

Tenor italian Alessandro Safina susţine, joi, de Ziua Îndrăgostiților, un concert la Cluj-Napoca.

Cunoscut publicului şi datorită coloanei sonore a filmului “Moulin Rouge”, pentru care a interpretat, în duet cu Ewan McGregor, melodia compusă de Elton John, “Your Song”, artistul susţine că în România a întâlni tun public cald şi colaboratori buni.

“Februarie este luna mea preferată şi încerc să o petrec de fiecare dată acasă în România, aici unde mi-am întâlnit sufletul pereche şi unde mi s-a născut băieţelul. Aici am cei mai grozavi colaboratori şi cel mai cald public, iar concertele de pe 14 şi 17 februarie înseamnă exact asta: iubirea şi cadoul meu de Ziua Îndrăgostiţilor şi, da, ştiu, de românescul Dragobete oferit tuturor melomanilor din ţară”, a declarat Alessandro Safina.

În plus, tenorul afirmă că Italia este în prezent o ţară bună de mers în vacanţă şi consideră că România ar putea deveni atractivă datorită taxelor mai scăzute.

“Italia are acum, ca multe ţări din vechea Europă, o situaţie economică dificilă. Poţi să pleci în căutarea unor oportunităţi, dar situaţia este dificilă pentru toată lumea. Sunt multe probleme în economie. Uite ce se întâmplă şi în Franţa. (…). Eu lucrez peste tot în lume, aşa că dacă locuiesc aici sau în Italia nu ar fi o mare diferenţă. Dar ce pot să spun este că anul acesta când m-am interesat de taxe, în Italia e dezastru. Dacă vei pleca în Italia o să te întorci! La fel şi în Franţa sau Spania. Oamenii nu au bani să plătească taxele, ăsta este adevărul”, a spus tenorul, marţi, într-o conferinţă de presă la Cluj.

Alessandro Safina şi-a făcut debutul în 1990, în rolul lui Rodolfo din opera ”La Boheme” a lui Giacomo Puccini, alături de Katia Ricciarelli. A cântat pe scene faimoase din întreaga lume, precum Barbican din Londra, Teatrul Bibiena din Mantova (Paisielllo în ”Bărbierul din Sevilla”), Basel (”I Capuleti e i Montecchi”), Strasbourg (”Elixirul dragostei”), Marsilia (”Bărbierul din Sevilla”) şi la Festivalul internaţional Wexford din Irlanda.

A susţinut numeroase concerte şi a avut apariţii în spectacole televizate în Olanda, SUA, Brazilia, Taiwan, Franţa, Canada, Coreea sau Marea Britanie. Colaborările muzicale ale lui Alessandro Safina – Elton John, Jose Carreras, Rod Stewart, Carlos Santana, Miriam Stockley, Sarah Brightman şi Mario Frangoulis – l-au introdus în elita muzicii internaţionale.

A cântat alături de cunoscuta soprană Katia Ricciarelli în ”La Boheme”, dar şi în “Elixirul dragostei”, “Bărbierul din Sevilla” sau “Traviata”, cât şi alături de soprana Felicia Filip.

Alessandro Safina va concerta la Bucureşti, pe 17 februarie.

 


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)