Confidenţialitate


Alertă NATO în Marea Neagră. Mai multe avioane de luptă românești s-au ridicat de la sol


Alertă NATO în Marea Neagră. Mai multe avioane de luptă românești s-au ridicat de la sol

Alertă NATO în Marea Neagră, în acest weekend.  Mai multe avioane de luptă românești, F16 și MiG-21 Lancer, s-au ridicat de sol la pentru două misiuni de polție aeriană. Decolarea aeronavelor a fost ordonată de Centrul NATO de operațiuni aeriene.

Alerta a fost dată după ce s-au detectat activități aeriene străine deasupra Mării Negre, în afara spațiului aerian național.

Purtătorul de cuvânt MapN – Constantin Spînu – a dat detalii despre misiunea de la Marea Neagră, dar nu a putut preciza dacă a fost vorba despre activitate Rusească.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Potrivit Forțelor Aeriene Române,  dirijarea, controlul şi coordonarea misiunii au fost gestionate de către controlorii de trafic aerian din cadrul Centrului de Operaţii Aeriene din Spania. 

În prezent Forţele Aeriene Române execută, alături de militari din forțele aeriene ale Italiei, Germaniei și Statelor Unite, misiuni de Poliție Aeriană pentru apărarea spaţiului aerian naţional.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…

Arad: Primăria Pecica a cumpărat o dronă care ar fi trebuit să-i depisteze pe cei care depozitează gunoiul…

Fratele fostului premier ungar Viktor Orbán, reținut într-un dosar de trafic de migranți | AUDIO

Academia Europa FM. Cum transformăm școala într-un spațiu sigur pentru copiii noștri?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează