Confidenţialitate


Alegerile prezidențiale din 2009, anchetate de o comisie parlamentară


Alegerile prezidențiale din 2009, anchetate de o comisie parlamentară

Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis înfiinţarea comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009. Membrii comisiei vor cerceta dacă persoane sau instituţii s-au implicat ilegal în organizarea şi stabilirea rezultatului scrutinului prezidenţial.

Săptămâna viitoare, plenul reunit va lua decizia finală privind comisia de anchetă. Proiectul de înființare a comisie a fost aprobat de parlamentarii coaliţiei guvernamentale, însă opoziţia a avut obiecţii.

Anunţul a fost făcut de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

”Au fost obiecţii ale colegilor de la PNL, USR şi PMP care s-au opus proiectului de hotărâre spunând că au amendamente la proiect sau că Parlamentului nu ar avea dreptul să ancheteze acest lucru”, a declarat Liviu Dragnea.

Potrivit liderului PSD, opoziţia are timp să depună amendamente la proiectul de hotărâre până miercuri, când plenul reunit va lua decizia finală privind comisia de anchetă.

Obiectul anchetei este, spune Liviu Dragnea, să stabilească ”dacă persoane sau instituţii s-au implicat în mod ilegal sau fără să aibă atribuţii în organizarea alegerilor sau în stabilirea rezultatelor. Eu cred că Parlamentul are tot dreptul să cerceteze orice fel de temeri. Parlamentul nu poate să nu ia act de aşa ceva”, a mai spus Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a anunţat, pe 12 aprilie, la Antena 3, că intenţionează să preia conducerea comisiei parlamentare de anchetă privind implicarea unor instituţii în desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 2009, urmând să verifice dacă preşedintele Camerei Deputaţilor poate prelua preşedinţia unei comisii de anchetă.

Ideea unei comisii de anchetă aparține PSD si ALDE, dupa ce  Dan Andronic a povestit că, în noaptea alegerilor din decembrie 2009, a participat, acasă la Gabriel Oprea, la o întâlnire la care erau prezenții șefii Parchetului General și SRI.

Ce s-a întâmplat în 2009

Rezultatul scrutinului prezidențial din 2009 a indicat unul dintre cele mai strânse scoruri din istoria alegerilor din România: Traian Băsescu obținuse 50,33% din voturi, iar Mircea Geoană 49,66%. A fost o diferență de doar 70.000 de voturi.

Scrutinul a fost marcat de o serie de scandaluri – pe de o parte înregistrarea în care Traian Băsescu ar fi lovit un copil, pe de altă parte imaginile cu vizita lui Mircea Geoană la Sorin Ovidiu Vântu cu doar câteva zile înainte de alegeri.

La scurt timp după închiderea urnelor pe 6 decembrie, 3 exit-poll-uri îl dădeau învingător pe Mircea Geoană. A fost și momentul în care candidatul PSD a revendicat victoria, între altele, cu celebra replică ”Mihaela, dragostea mea”.

Iar Traian Băsescu, care refuzase să-și recunoască înfrângerea, lansa acuzații privind manipularea rezultatelor.

A doua zi, pe 7 decembrie, rezultatele parțiale îl dădeau învingător pe Traian Băsescu.

Câștigase alegerile cu ajutorul voturilor din diaspora, unde obținuse 78,86%, față de doar 21,13% Mircea Geoană.

Tot a doua zi, pe 7 decembrie, Liviu Dragnea, atunci secretarul general al partidului, anunța că va contesta rezultatul, invocând fraude electorale masive.

S-a întâplat acest lucru pe 8 decembrie, când PSD a depus o cerere de anulare și repetare a turului II la CCR. Curtea Constituțională a decis însă pe 11 decembrie 2009 reexaminarea buletinelor de vot nule de la alegerile prezidențiale și renumărarea acestora de către Biroul Electoral Central pentru a se stabili dacă există diferențe între datele consemnate în procesul-verbal și realitatea constatată.

Pe 14 decembrie 2009, CCR a respins cererea de anulare a alegerilor desfășurate în turul II. Două zile mai târziu, pe 16 decembrie, Traian Băsescu a fost validat de Curtea Constituțională în funcția de șef al statului pentru al doilea mandat.

 

 

 


Ultimele stiri
Arad: Bărbat arestat la domiciliu după ce și-a urmărit fosta concubină. Femeia obținuse un ordin de protecție împotriva…

Cristi Danileţ îi cere Liei Savonea să plece din magistratură: „Mergeți liniștită la pensie, să ne faceți un…

Italia: Două noi stații de metrou inaugurate la Roma, una chiar sub Colosseum. Călătorii pot vedea vase ceramice,…

Jurnalistul Dan Cărbunaru, despre rolul președintelui în rezolvarea neregulilor din justiție: „Trebuie să fie un factor nu doar…

Diana Buzoianu: „Ministerul Mediului a dat drumul la demersurile pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru plantarea a 380…

CSM sesizează Inspecția Judiciară în cazul șefului DNA, Marius Voineag, după dezvăluirile din documentarul Recorder. Procurorii din țară…

Nicușor Dan: „Nu sunt adeptul unei cedări de către sistemul judecătoresc în ansamblul său către zona politică”. „Sistemul…

Sorin Grindeanu susține că PSD nu a încălcat acordul coaliției, votând moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului: Dacă un…

Comisia Europeană ia în calcul relaxarea interdicției pentru mașinile poluante după 2035. Decizia provoacă controverse politice și economice…

Neamț: Cinci bărbați au ajuns la spital după un accident între un autocamion și trei mașini pe E85