Confidenţialitate


Alegerile Parlamentare: Persoanele care fac dovada că au domiciliul sau reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot la orice secție de votare din străinătate


Alegerile Parlamentare: Persoanele care fac dovada că au domiciliul sau reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot la orice secție de votare din străinătate

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate următoarele informații actualizate privind exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, după cum urmează:

  1. Persoanele care fac dovada că au domiciliul sau reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot la orice secție de votare din străinătate, pe baza unui act de identitate, dintre cele prevăzute la art. 83 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, iar în cazul cetățenilor români cu reședința în străinătate și pe baza unui document care atestă reședința în străinătate, dintre cele prevăzute în anexa la Ordinul Ministrului Afacerilor Externe nr. 1627/2019, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste prevederi se aplică și membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate care au domiciliul sau reședința în străinătate.

Documentul care atestă reședința în străinătate poate fi prezentat biroului electoral al secției de votare din străinătate, în original, în copie sau în format electronic, după caz.

Alegătorul cu reședința în străinătate care deține un document ce atestă reședința în străinătate, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita dreptul de vot conform regulilor mai sus menționate.

În cazul în care prevederile legislației statului care a emis documentul ce atestă reședința sunt mai favorabile, acestea se aplică cu prioritate.

Până cel mai târziu cu 48 de ore înaintea primei zile a votării, Ministerul Afacerilor Externe întocmește și aduce la cunoștință publică lista documentelor ce atestă reședința în străinătate ale căror termene de valabilitate au expirat anterior datei de 1 martie 2020 și care sunt considerate valabile de statul emitent.

 Condiția domiciliului sau a reședinței în străinătate, respectiv a prezentării unui document ce atestă reședința în străinătate, nu se aplică următoarelor categorii de alegători care se prezintă la vot la secțiile de votare din străinătate:

  1. a) candidaților, dacă aceștia candidează în circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării;
  2. b) personalului misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare, secțiilor consulare și institutelor culturale din străinătate;
  3. c) militarilor, polițiștilor și personalului civil român din instituțiile sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională trimiși în misiune în teatre de operații din străinătate.

 Potrivit art. 1 din Decizia nr. 35/2020 a Biroului Electoral Central (BEC), alegătorul care deține un act de identitate dintre cele prevăzute de lege, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 în baza acestuia.

  1. Alegătorul cu domiciliul sau reședința în străinătate, care a optat să își exercite dreptul de vot prin corespondență și pentru transmiterea votului prin corespondență în țară trebuie să expedieze plicul exterior conținând opțiunile de vot pentru Senat și pentru Camera Deputaților cu suficient timp înaintea datei votării, pentru a asigura livrarea acestora până cu 3 zile înaintea datei votării, inclusiv, mai precis data de 3 decembrie 2020, la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondență.

În cazul în care alegătorul apreciază că plicul conținând opțiunile de vot nu va ajunge la timp în țară, are posibilitatea de a-l depune la orice operator de curierat sau îl poate transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular, după caz, pe cheltuiala sa.

De asemenea, plicul exterior sigilat poate fi depus și personal de către alegător la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular, după caz.

Mai multe detalii despre alegerile parlamentare 2020


Ultimele stiri
Populația României a scăzut cu peste patru milioane în ultimii 35 de ani, arată o analiză a INS…

Peste 3.000 de persoane și-au pierdut certificatul de dizabilitate, după ce, în urma unui control al Ministerului Muncii,…

La Lipova, în Arad, au fost montați „copii–semne de circulație”, care îi obligă pe șoferi să ridice piciorul…

Modificarea legii privind protecția animalelor, în dezbatere la Senat. Propunerea legislativă prin care ar urma să fie eliminată…

Jurnalistul Marco Badea: Din discursul lui Marco Rubio de la Munchen reiese că administrația Trump nu vrea ca…

Trei pompieri din cadrul ISU Neamț, premiați pentru salvarea a doi adulți și a unei fetițe în 2025…

Franța: Cinci companii de lapte praf pentru sugari, anchetate după ce trei copii au murit, iar alți 15…

Două persoane reținute, după ce au agresat o doctoriță de la UPU Târgu Jiu

Trebuie luate măsuri legislative pentru a apăra personalul medical, transmite Alexandru Rogobete, după cazul de la Târgu Jiu:…

Arad: Mamă și tată vitreg, condamnați la închisoare pentru abuzarea unei fete de 13 ani cu dizabilități |…