Confidenţialitate


Al Bano şi Romina Power concertează în Bucureşti


‘Ci Sarà’, ‘Libertà’, ‘Dialogo’, ‘Acqua di mare’, ‘Sharazan’ şi hitul ‘Felicità’ vor fi interpretate de celebrul duo Al Bano şi Romina Power, pe 5 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti. Show-ul se va numi ‘Al Bano featuring a very special guest – Romina Power’.

Biletele pentru concertul de la Bucureşti au fost puse deja în vânzare, pe www.Biletoo.ro, dar şi la standul Biletoo.ro din Unirea Shopping Center (parter), librăriile Librarium şi Eminescu, magazinele Flanco şi Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor şi magazinul BiletFan.

Romina Power a acceptat să cânte din nou împreună cu fostul său soţ, pe 17 şi 18 octombrie 2013, la Moscova, având loc primele concerte ale acestora după împăcare.

‘După tot ce s-a întâmplat, este totuşi tatăl copiilor mei şi bărbatul pe care l-am iubit şi este important să lăsăm în urmă vechile sentimente de ranchiună’, ar fi spus Romina Power, potrivit presei internaţionale. La rândul său, Al Bano a declarat: ‘Am trăit împreună cu Romina o perioadă excepţională’.

Cei doi s-au căsătorit pe 26 iulie 1970 şi au împreună patru copii: Ylenia, Yari, Cristel şi Romina Iolanda. Cuplul s-a destrămat în 1999, divorţul celor doi fiind cauzat de dispariţia fiicei lor Ylenia, în 1994, în Statele Unite ale Americii.

Al Bano, pe numele său adevărat Albano Carrisi, s-a născut în anul 1943, într-un mic sat din Italia. Când era copil se ducea la şcoală câţiva kilometri, cu bicicleta sau cu trenul. După ce se întorcea de la şcoală lucra la câmp, compunând tot felul de linii melodice. Când a împlinit 17 ani a pornit spre Milano şi a început să lucreze în construcţii, iar banii strânşi îi trimitea acasă, scriindu-i familiei că o duce foarte bine şi că lucrează în administraţie.

Apoi a ajuns la un restaurant şi a cerut să fie angajat ca bucătar, primind însă postul de chelner. Într-o zi, a aflat că Adriano Celentano caută tinere talente şi s-a dus să-şi încerce norocul. A fost remarcat de Celentano şi a fost reţinut printre colaboratori, însă a continuat să lucreze şi la restaurant.

În 1965 a fost trimis de Celentano la concursul de preselecţie pentru Festivalul de la San Remo, unde a întâlnit-o pe Romina.

Actriţa şi cântăreaţa Romina Francesca Power s-a născut în Los Angeles, California, pe 2 octombrie 1951, fiind fiica unor celebri actori. După divorţul părinţilor, a plecat împreună cu mama şi sora ei Taryn iniţial în Mexic, apoi s-au stabilit în Italia. A fost la colegiu în Anglia şi a devenit din ce în ce mai interesată de muzică. Asculta The Beatles şi Bob Dylan, muzică americană şi mexicană, cânta la chitară şi începuse să compună muzica italiană. În film şi-a făcut debutul la vârsta de 14 ani, cu rolul Stella din filmul ‘Menage all’italiana’, unde a jucat alături de actorul italian Ugo Tognazzi. La 17 ani Romina jucase deja în trei filme.

Romina i-a fost lui Al Bano mai întâi parteneră în film şi apoi în viaţa reală.

În 1982, cei doi au câştigat premiul al II-lea la Fesivalul de la San Remo, cu un cântec ce face ocolul lumii – ‘Felicita’.


Ultimele stiri
Iași: Președintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, audiat ca martor la DNA în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

ANM: Cod portocaliu de caniculă în opt județe la sfârșit de săptămână. Temperaturile ajung la 36 de grade

August 2026, cea mai caldă lună înregistrată la nivel global. În România, efectele s-au văzut prin scăderea debitului…

Sondaj INSCOP: 75% dintre respondenți susțin monitorizarea audio-video în sălile de clasă, iar opt din zece susțin testarea…

Sound District Floreasca debutează vineri, 11 septembrie, cu Teatrul de Operetă „Ion Dacian” și Robin and the Backstabbers

Feribot cu 134 de persoane la bord, cuprins de flăcări în Filipine. Cinci oameni au murit | AUDIO

Avionul lui Volodimir Zelenski, la un pas de a fi lovit de o dronă înainte de plecarea spre…

Cristian Pîrvulescu, despre rezultatele la testele PISA: Performanțele elevilor au scăzut peste tot, nu doar în România. Este…

Administrația Prezidențială: România nu trimite militari pe frontul din Ucraina. Precizarea vine după apariția unor informații false în…

Bugetul pentru 2026 nu acoperă cheltuielile serviciilor de ambulanță și ale UPU. Cseke Attila: Este nevoie de un…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează