Confidenţialitate


Airfield Festival, lângă Sibiu, 30 iulie – 2 august


Airfield Festival, lângă Sibiu, 30 iulie – 2 august

Aerodromul Măgura, situat în apropiere de Sibiu, va găzdui Airfield Festival.

Între 30 iulie şi 2 august, sunt programate zboruri cu avionul, elicopterul sau balonul cu aer, dar și salturi cu paraşuta, concerte, activităţi artistice şi recreative.

Zborurile vor fi efectuate cu patru avioane Cessna-172. Pentru a decola va fi nevoie ca toate cele trei locuri destinate pasagerilor să fie ocupate.

Atmosfera va fi întreţinută de peste 70 de artişti, care vor concerta pe două scene în aer liber şi una amenajată în interiorul unui hangar.


Ultimele stiri
Reacții internaționale după atacul armat dintr-o școală din vestul Canadei, în care nouă persoane și-au pierdut viața, iar…

Reduceri semnificate la pachetele de vacanță pentru 2026 până la sfârșitul acestei săptămâni. De la ce preț pornesc…

ANSVSA îi încurajează pe copii și părinți să participe la cursurile opționale pentru o alimentație sănătoasă. Cei mici…

Kristof Lajos, supranumit „profesorul de genii”, a fost condamnat definitiv la șapte ani și 10 luni închisoare pentru…

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu reprezentații marilor companii americane: Le-am transmis că există toată deschiderea din partea…

Deputatul USR, Alexandru Dimitriu, despre decizia șefei ICCJ de a solicita CCR să sesizeze CJUE privind legea pensiilor…

Piața Victoriei. Invitat este ministrul Dezvoltării, Cseke Attila | AUDIO

Președinta Bulgariei l-a numit pe viceguvernatorul Băncii Naționale, Andrei Ghiurov, în funcția de prim-ministru

STUDIU: Jumătate dintre români au băut bere la o întâlnire romantică. Cei care comandă o astfel de băutură,…

Noi reguli pentru cei care nu-și plătesc amenzile. Ministrul Dezvoltării: „Se creează pârghii legale prin care aceste contravenții să…