Confidenţialitate


Agresorii vor putea fi monitorizați cu brățări electronice | AUDIO


Agresorii vor putea fi monitorizați cu brățări electronice | AUDIO

Cei care au comis agresiuni domestice și au pe numele lor ordin de restricție vor putea fi monitorizaţi cu ajutorul brăţărilor electronice. Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, aşteptat de mult de societatea civilă. Proiectul va merge la preşedintele Iohannis pentru promulgare.

Potrivit proiectului, agresorii vor purta brăţări electronice care le vor monitoriza mişcările prin GPS. Însă, potrivit deputatului PSD, Dumitru Coarnă, important este cum va fi aplicată această lege.

”Ca să implementăm acest proiect va trebui să finanțați zona respectivă nu doar din punct de vedere tehnic, aparatură și așa mai departe, vor trebui finanțate zone pentru ca polițiștii să aibă personal necesar și tehnică pentru a interveni rapid atunci când primesc un semnal. Proiectul este benefic, foarte bun, pentru că victimele erau fără nici o șansă în fața agresorului.”

Proiectul vine în sprijinul victimelor violenţei domestice, în condiţiile în care, în România, un sfert din ordinele de protecţie sunt încălcate. Deputatul UDMR, Eva Andreea Csep:

”O mare parte din aceste încălcări a acestor ordine de protecție duce la moartea victimei. Aceste brățări poate vor salva mai multe vieți. Pe de altă parte, trebuie să avem și posibilitatea de reabilitare a acestor agresori și de protecție a victimelor”.

Şi persoana protejată va avea un dispozitiv electronic de supraveghere, care să genereze alerte, dacă agresorul se apropie.

Deputaţii au votat şi un amendament potrivit căruia sistemul de monitorizare prin brăţări electronice va fi folosit şi pentru supravegherea la distanţă a unor deţinuţi.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Liliana Nicolae

 


Ultimele stiri
Germania, solidară cu România și Bulgaria după atacurile cu drone asupra navelor din Marea Neagră

Cum ar putea arăta cabinetul Niculescu. Adrian Zăbavă: „Un guvern combinat între miniștri politici și persoane tehnocrate”; „e…

Percheziții în București la suspecți care ar fi înșelat vârstnici | AUDIO

Iași: Mii de pelerini au ajuns în oraș pentru hramul Sfintei Parascheva. 1.500 de voluntari îi vor sprijini…

PNL și USR sesizează CCR privind numirea conducerii interimare a Societăţii Române de Televiziune. Dimitriu: PSD și AUR…

Novak Djokovic a câștigat al 102-lea titlu din carieră, după abandonul lui Alex de Minaur la Beijing

Prahova: O tânără de 17 ani ar fi fost violată în grup într-o clădire abandonată. Cinci tineri sunt…

Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis iubita și apoi ar fi aruncat-o în râul Olt, adus în țară.…

Sorin Grindeanu: Vrem să avem discuții aplicate cu premierul desemnat, Luca Niculescu, să vedem cum gândește gestionarea țării.…

Iași: Primarul Mihai Chirica, pus sub urmărire penală de DNA. Acuzații privind achiziția fictivă a 542 de tone…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează