Confidenţialitate


Agentul de poliție suspectat de pedofilie, reținut


Agentul de poliție suspectat de pedofilie, reținut

Agentul de poliție suspectat de acte de pedofilie a fost reținut pentru 24 de ore.

Bărbatul care a agresat, vineri dimineaţă, doi copii în liftul unui bloc din Bucureşti şi care a fost prins luni dimineaţă este poliţist în cadrul Brigăzii Rutiere.

La audieri, el a recunoscut faptele.

Bărbatul, identificat ca Eugen Stan, lucrează la Brigada Rutieră a Capitalei din august 2010.

Înainte de a lucra la Brigada Rutieră, bărbatul a fost angajat al Jandarmeriei.

El este căsătorit şi are o fiică majoră.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, aşteaptă explicaţii până miercuri de la conducerea Poliţiei Române în legătură cu testările psihologice la care a fost supus poliţistul, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Ea a mai spus că ministrul Carmen Dan apreciază necesară o evaluare de ansamblu a managementului Poliţiei, la toate nivelele, care “se poate face doar printr-o diagnoză serioasă de sistem”, iar “până atunci toţi acei şefi care de-a lungul timpului au ascuns problemele sub preş ar trebui să facă un pas înapoi”.


Ultimele stiri
Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează