Confidenţialitate


Agenția Europeană a Medicamentului nu recomandă, deocamdată, administrarea celei de a 3-a doze de vaccin


Agenția Europeană a Medicamentului nu recomandă, deocamdată, administrarea celei de a 3-a doze de vaccin

Nu există date suficiente pentru a recomanda utilizarea celei de-a treia doze a vaccinurilor anti-COVID-19, a anunţat Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) vineri. Anunțul vine după ce două ţări importante din UE au dezvăluit că vor administra doze de supra-rapel persoanelor vulnerabile începând din luna septembrie.

EMA a anunţat la jumătatea lunii iulie că are nevoie de mai multe date medicale înainte de a formula o recomandare în privinţa utilizării celei de-a treia doze, însă Germania şi Franţa, cele mai influente două ţări din UE, au decis deja să îşi continue planurile legate de administrarea dozelor de supra-rapel fără să mai aştepte decizia forului european.

Germania şi Franţa au ignorat astfel apelul lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a cerut miercuri un moratoriu în privinţa celei de-a treia doze până când mai mulţi oameni se vor vaccina împotriva COVID-19 la nivel global.

“Deocamdată este prea devreme să confirmăm dacă şi când o doză de supra-rapel a vaccinurilor anti-COVID-19 va fi necesară, pentru că nu avem date suficiente din campaniile de vaccinare şi din studiile aflate în desfăşurare pentru a înţelege cât timp va dura protecţia oferită de vaccinuri”, au anunţat vineri reprezentanţii EMA.

Cu toate acestea, Germania intenţionează să administreze a treia doză pacienţilor cu imunitate compromisă, persoanelor cu vârste înaintate şi rezidenţilor din centrele pentru bătrâni începând din luna septembrie. Franţa lucrează la rândul ei la un plan ce vizează vaccinarea cu a treia doză în cazul vârstnicilor şi persoanelor vulnerabile începând din septembrie.

După anunţarea planurilor formulate de guvernele de la Berlin şi Paris, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a spus că deciziile legate de vaccinările anti-COVID-19 sunt luate de guvernele naţionale, însă a insistat că în ceea ce priveşte doza a treia – ca şi în alte chestiuni – executivul UE încurajează “deciziile bazate pe ştiinţă, în concordanţă cu recomandările EMA”.

În ultimele luni, UE a rezervat miliarde de doze de la mai mulţi producători de vaccinuri anti-COVID-19 pentru anii viitori, considerând că ar putea avea nevoie de ele pentru a le folosi ca doze de supra-rapel sau pentru a combate noile variante ale coronavirusului. De asemenea, aceste doze ar putea fi donate ţărilor mai sărace.


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează