Confidenţialitate


Agenția Europeană a Medicamentului decide vineri dacă aprobă vaccinul Pfizer pentru adolescenții de peste 12 ani


Agenția Europeană a Medicamentului decide vineri dacă aprobă vaccinul Pfizer pentru adolescenții de peste 12 ani

Agenția Europeană a Medicamentului se va reuni în ședință, vineri, pe tema aprobării vaccinului Pfizer pentru adolescenții cu vârste de peste 12 ani.

Acum, serul este administrat în blocul comunitar doar categoriilor de vârstă de peste 16 ani. Dincolo de Atlantic, în SUA, vaccinul Pfizer este autorizat pentru imunizarea copiilor de peste 12 ani.

Statele europene fac pregătiri pentru imunizarea copiilor între 12 şi 15 ani, în aşteptarea anunţului privind aprobarea serului Pfizer pentru această categorie de vârstă.

Germania a anunţat că vrea să înceapă aceste vaccinări de pe 7 iunie, când va renunţa la sistemul de prioritizare a populaţiei vulnerabile.

În România, imunizările peste 12 ani ar putea porni săptămâna viitoare, au spus autorităţile.

Va fi nevoie şi de acordul părinţilor. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă:

„Așteptăm cu nerăbdare decizia Asociației Europene a Medicamentului. Cât de repede posibil vom aproba și noi și vom începe vaccinarea la această categorie de vârstă. Sperăm să existe o cât mai mare colaborare cu părinții și cu medicii de familie, așa încât copiii, care nu neapărat suferă și nu dezvoltă forme severe, dar sunt un vector de transmitere, să se vaccineze în număr cât mai mare.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Sănătăţii a spus că ar fi o idee bună ca autorităţile să pornească o campanile de comunicare ţintită pentru copiii de peste 12 ani.

  • Ani Sandu

Ultimele stiri
Polonia: Mai multe bombe artizanale găsite în apartamentul bărbatului suspectat că pregătea asasinarea premierului Donald Tusk și a…

Papa Leon al XIV-lea a fost diagnosticat cu o formă de cancer pulmonar. Medicii i-au extirpat o parte…

Ministerul Sănătății analizează sesizările medicilor rezidenți legate de neregulile de la examenul de medic specialist. Candidații au cerut…

Tulcea: Trei drone detectate în apropierea localităţii ucrainene Vâlkove. A fost emis mesaj RO-ALERT în nordul județului

Răspunsul ambasadoarei SUA în Grecia după ce Trump i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

De ce nu vor social-democrații să guverneze într-o formulă minoritară? Răzvan Petri: PSD nu vrea să fie asociat…

Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă partidele nu votează Guvernul Niculescu. Sebastian Zachmann: Președintele îi…

Ilie Bolojan a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, Rumen Radev, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează