Confidenţialitate


AFP: Pentru vacanţele de vară, UE va recomanda redeschiderea progresivă a frontierelor interne


AFP: Pentru vacanţele de vară, UE va recomanda redeschiderea progresivă a frontierelor interne

Comisia Europeană se pregăteşte să prezinte, miercuri, recomandările destinate să salveze sezonul turistic estival, prin stimularea statelor membre să redeschidă progresiv frontierele interne pe care le-au închis din cauza pandemiei, potrivit unui document consultat de France Presse.

Executivul comunitar insistă asupra necesităţii ca redeschiderea să se facă în mod “concertat”, “cât mai armonios posibil” şi “non-discriminatoriu”.

Comisia va lăsa la latitudinea statelor să decidă ridicarea controalelor şi a restricţiilor introduse pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Potrivit AFP, Bruxelles-ul susţine că atunci când ţările sunt într-o situaţie epidemiologică comparabilă şi au adoptat aceleaşi măsuri preventive, ele trebuie să fie tratate în acelaşi mod. De exemplu, dacă Austria decide să îşi deschidă frontierele cu Germania, ea trebuie să facă acelaşi lucru şi pentru frontierele cu Cehia, dacă această ţară este într-o situaţie comparabilă cu Germania. La fel, când o ţară deschide îşi frontierele cu o altă ţară ea trebuie să facă acest lucru pentru toţi locuitorii acelei ţări, indiferent dacă au sau nu naţionalitatea acelui stat.

Comisia Europeană va recomanda ţărilor membre să ia deciziile pe baza unei evaluări a situaţiei sanitare din fiecare ţară şi să comunice între ele.

Această restabilire a liberei circulaţii în cadrul spaţiului Schengen este crucială pentru turismul european, un sector responsabil pentru 10% din Produsul Intern Brut şi asigură locuri de muncă pentru aproape 12% din totalul persoanelor angajate în UE. În unele state din sudul Europei, precum Grecia, Italia, Spania şi Portugalia, această proporţie este chiar mai mare şi dacă turiştii nu vin în vacanţă, situaţia economică a acestor ţări s-ar putea agrava.

În recomandările sale, Comisia va aborda şi spinoasa problemă a rambursării banilor pentru călătoriile şi sejururile anulate. Potrivit reglementărilor UE, consumatorul european are dreptul de a solicita rambursarea banilor însă numeroşi tour-operatori şi companii aeriene ar prefera să le ofere clienţilor vouchere.

“Transportatorii şi tour-operatorii ar trebui să urmeze o abordare comună şi să ofere pasagerilor şi turiştilor o alegere între o rambursare în numerar sau acceptarea unor vouchere”, se arată în documentul consultat de AFP. “Pentru a-i stimula pe pasageri şi turişti să accepte voucherele în locul rambursării, voucherele ar trebui să fie protejate împotriva riscului de insolvenţă a emitentului şi să fie rambursabile după o perioadă de maxim un an”, adaugă Comisia.

La finele lunii aprilie, un grup de 12 state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au cerut Comisiei Europene să suspende regulile care obligă companiile aeriene să returneze în totalitate pasagerilor banii pe biletele zborurilor anulate, apreciind că transportatorilor aerieni ar trebui să li se permită să ofere în schimb vouchere pentru zboruri ulterioare.

Potrivit unor surse citate de AFP, Comisia Europeană intenţionează să trimită o scrisoare tuturor statelor membre pentru a le reaminti care este legislaţia europeană cu privire la acest subiect.


Ultimele stiri
Alunecare de teren în Slatina. Mai multe familii au fost relocate | AUDIO

Donald Trump a criticat anumite state europene pentru felul în care au acționat în cazul conflictului din Iran:…

Analistul de politică externă Mihai Isac: „Dacă războiul din Iran se va prelungi, baza de la Mihail Kogălniceanu…

Ana Bărbosu a câștigat titlul de Gimnasta Anului 2025 | AUDIO

NATO nu este implicată în atacurile SUA și ale Israelului în Iran, declară Mark Rutte: „Eliminarea capabilităților nucleare,…

Mihai Dimian a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei | AUDIO

Ministrul Energiei, despre creșterea prețului la carburanți: „Există acest risc. Totul depinde de situația din Orientul Mijlociu” |…

Piața Victoriei: Impactul războiului din Iran. Invitat este analistul de politică externă Mihai Isac

Cel puțin patru mii de pasageri ai companiei Ryanair așteaptă să fie repatriați din Iordania. CEO-ul companiei: „Aveam…

Trei mii de români din țările Orientului Mijlociu au solicitat până acum ajutor pentru repatriere. Purtătorul de cuvânt…