Confidenţialitate


AFGANISTAN: Victime după un dublu atentat sinucigaş, la Kabul


AFGANISTAN: Victime după un dublu atentat sinucigaş, la Kabul

Cel puţin 20 persoane au fost ucise şi alte 25 rănite, miercuri, în capitala afgană, în urma unui dublu atentat sinucigaş comis într-un cartier şiit, potrivit Reuters.

Un kamikaze şi-a detonat încărcătura explozivă în interiorul unei săli de sport din Kabul, unde se antrenau luptători. A doua deflagraţie s-a produs puţin timp mai târziu, când un vehicul capcană a explodat aproape de echipele de salvare care au venit să ajute răniţii.

Atacul nu a fost deocamdată revendicat.

Administratorul sălii de sport a declarat că atacatorul “a ucis gardienii la intrarea în incintă înainte de a-şi detona încărcătura explozivă”.

Agerpres aminteşte că precentul atentat asupra comunităţii şiite din Kabul a avut loc pe 15 august, ucigând 37 de persoane la un centru de pregătire a examenelor de admitere la universitate, fiind revendicat de gruparea Stat Islamic.

Atentatul de miercuri a avut loc în ziua ce a urmat anunţului talibanilor privind moartea lui Jalaluddin Haqqani, fondatorul reţelei insurgente cu acelaşi nume.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează