Confidenţialitate


Afganistan: Preşedintele Ashraf Ghani spune că a părăsit ţara pentru a împiedica o baie de sânge


Afganistan: Preşedintele Ashraf Ghani spune că a părăsit ţara pentru a împiedica o baie de sânge

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a declarat, duminică seara, că a părăsit ţara pentru a evita “o baie de sânge”.

Fugarul lider a recunoscut că aceștia “au câştigat” și sunt de acum “responsabili pentru onoarea, stăpânirea şi stabilitatea ţării”.

Talibanii au intrat, la orele serii, în Palatul prezidenţial din Kabul.

Într-o primă reacţie după plecarea sa, Ashraf Ghani a afirmat că a dorit să evite confruntările cu talibanii, ceea ce ar fi pus în pericol milioane de locuitori ai capitalei, a spus el într-o postare pe Facebook.

Preşedintele s-a declarat convins că “numeroşi patrioţi ar fi fost ucişi, iar Kabul ar fi fost distrus” dacă el ar fi rămas în Afganistan.

Ashraf Ghani nu a oferit precizări cu privire la locul unde în prezent se află, dar anterior presa susține că acesta ar fi ajuns în Tadjikistanul vecin.

Talibanii au pătruns, duminică, în capitală după o ofensivă militară fulgerătoare.

Abdullah Abdullah, care conduce procesul de pace în Afganistan, l-a acuzat anterior pe Ashraf Ghani că i-a “abandonat” pe cetățeni.


Ultimele stiri
Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. 1-0 pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…