Confidenţialitate


Afacerea “Bygmalion”: procurorii cer trimiterea lui Sarkozy în judecată


Afacerea “Bygmalion”: procurorii cer trimiterea lui Sarkozy în judecată

Parchetul din Paris a cerut ca Nicolas Sarkozy să fie trimis în judecată.

Parchetul din Paris a solicitat ca fostul preşedinte să ajungă în faţa tribunalului corecţional pentru finanţare ilegală a campaniei sale electorale din anul 2012.

Judecătorii urmează să decidă dacă vor da sau nu curs cererii.

In afacerea “Bygmalion”, Nicolas Sarkozy este suspectat că ar fi depăşit plafonul legal de cheltuieli. El este inculpat pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale, însă nu este acuzat şi că ar fi fost la curent cu un sistem de facturi false.

Audiat de poliţie in urma cu un an, Sarkozy a negat că ar fi implicat în sistemul de eliberare a unor facturi false.

In această anchetă sunt inculpati pentru fals, abuz de încredere şi escrocare lideri din fostul UMP, partidul lui Nicolas Sarkozy, reprezentanţi ai campaniei prezidenţiale, membri din conducerea societăţii de comunicare Bygmalion şi din cea a filialei acesteia pentru evenimente, plus alte 13 persoane.

Potrivit anchetatorilor, Bygmalion a emis facturi false pentru convenţii UMP care nu au avut loc. Partidului i s-au imputat astfel cheltuieli de 18,5 milioane de euro care corespund în fapt unor prestaţii pentru mitinguri prezidenţiale.

Frauda ar fi permis prezentarea unui buget care respecta legislaţia, adică situat sub plafonul legal de 22,5 milioane de euro, însa acest buget a fost cu mult depăşit din cauza multiplicării mitingurilor.

Membri ai conducerii Bygmalion şi-au recunoscut participarea la un asemenea sistem, iar fostul director adjunct de campanie a marturisit că era la curent cu acesta.


Ultimele stiri
Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…

Cine va fi următorul James Bond. Trei actori britanici, în cursa pentru rolul agentului 007 | AUDIO

Vâlcea: Ipotezele luate în calcul de experții ISU în cazul incendiului izbucnit la o fostă unitate militară |…

Papa Leon al XIV-lea și-a anulat vizita la Assisi, la recomandarea medicilor. Ce se întâmplă cu turneul din…

Franța: Un om a fost ucis, iar alți patru au fost răniți după ce un bărbat ar fi…

Premierul Luca Niculescu, după atacul asupra unei nave comerciale în Marea Neagră: „O încălcare flagrantă a dreptului internațional”

Nicușor Dan, reacție după noul atac mortal cu drone asupra unei nave în Marea Neagră: „Este timpul ca…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează