Confidenţialitate


Aeroportul Ataturk a fost redeschis; zborurile către și dinspre Istanbul, anulate de pe aeroportul Henri Coandă


Aeroportul Ataturk a fost redeschis; zborurile către și dinspre Istanbul, anulate de pe aeroportul Henri Coandă

Aeroportul internaţional Ataturk, din Istanbul, a fost redeschis, iar prima cursă a aterizat deja după tentativa eşuată de lovitură de stat de azi noapte. Autorităţile au anunţat că aeroportul se află sub controlul militarilor loiali Guvernului. Turkish Airlines a trimis un ocmunicat prin care spune că a reluat operațiunile pe aeroportul Ataturk.

De altfel, pe aeroportul Henri Coandă au fost suspendate cursele aeriene din și spre Istabul. Cele care urmează să sosească la 8.30 și 11.55 au fost anulate. La fel și 3 curse care ar fi trebuit să plece la orele 5.55, 8. 30 și 10 în această dimineață.

În Turcia, situația este încă neclară privind cine deține controlul asupra puterii, după ce aseară a avut loc o tentativă de lovitură de stat. O facțiune militară l-a luat ostatic pe șeful forțelor majore și a încercat să preia controlul asupra țării. Avioane de luptă au fost văzute zburînd la altitudine joasă în capitala Ankara. Pe străzile din Istanbul și Ankara au fost aseară confruntări violente între militanții rebeli și cei controlați de stat, iar tancuri au fost scoase pe străzi.

Până acum, bilanțul indică 60 de persoane ucise și peste o sută rănite.


Ultimele stiri
Liderul UDMR, Kelemen Hunor: „Astăzi nu este loc pentru creșteri de taxe și impozite. Povara este mult prea…

București: Noi reguli pentru cei care folosesc trotinetele electrice închiriate. Amenzi de până la 10.000 de lei |…

Constanța: Sarcofagul unui copil din perioada romană, găsit de cercetători. Ce obiecte au găsit arheologii în interior |…

Bucureștiul va avea o nouă arie naturală protejată: Valea Saulei, habitat pentru vidre și peste 80 de specii…

Șoferița care a ucis-o pe Anastasia, o fetiță de patru ani, condamnată la cinci ani și șase luni…

Ministerului Afacerilor Externe l-a convocat la sediul instituției pe ambasadorul Federației Ruse la București, după actul de sabotaj…

CTP, despre cazul studentelor care ar fi fost abuzate sexual de Alexandru Toader: Aceste fete „au foarte puțină…

Povestea lui Harry Kane, fotbalistul englez care a câștigat Balonul de Aur. Niciun trofeu în deceniul petrecut la…

Vaccinurile antigripale, din nou disponibile pentru farmacii. Alte 500.000 de doze sunt așteptate în noiembrie | AUDIO

Premierul Luca Niculescu, mesaj pentru oamenii de afaceri: „Nu dorim să creștem taxele și impozitele” | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează