Confidenţialitate


Lipsa de kerosen pe Aeroportul Arad a dus la o escală, la București, a cursei spre Antalya. Director: „În această situație nu am mai fost deloc” | AUDIO


Lipsa de kerosen pe Aeroportul Arad a dus la o escală, la București, a cursei spre Antalya. Director: „În această situație nu am mai fost deloc” | AUDIO

Sursa foto: Ciprian Boițiu / Europa FM

Situație fără precedent pe Aeroportul Internațional Arad. Firma care asigură combustibilul necesar avioanelor a rămas fără rezerve, iar cursa charter Arad-Antalya a trebuit să facă escală la București pentru a-și umple rezervorul ca să ajungă cu bine la destinație.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Firma care asigură combustibilul pe Aeroportul Arad a rămas fără kerosen, însă pasagerii nu au rămas la sol. Cursa charter spre Antalya a decolat, miercuri, după ce aeronava a fost alimentată doar parțial, cu aproximativ 2.000 de litri de combustibil, deoarece stocul de kerosen de la aeroport s-a epuizat.

Directorul operațional al Aeroportului Internațional Arad, Paul Popescu: Nu am mai fost într-o astfel de situație

„În momentul de față, aeroportul Arad nu are combustibil Jet A-1. Am informat toți operatorii că undeva în weekend vor primi alimentarea și o vor transfera către Arad. În această situație nu am mai fost deloc. Este datorată cozilor din terminalul Năvodari”, a precizat directorul operațional al Aeroportului Internațional Arad, Paul Popescu.

Reprezentanții aeroportului dau asigurări că situația nu afectează alte zboruri. Până la sosirea noii cantități de combustibil nu sunt programate curse, iar următorul zbor spre Antalya este programat miercurea viitoare.

Aeroportul Arad nu mai operează curse regulate de pasageri sau marfă din 2015, fiind folosit în prezent pentru zboruri charter turistice, private, de avioane-școală sau elicopterul SMURD și, doar ocazional, pentru curse cargo.

În toamnă, aeroportul din Arad va găzdui cursele de pe aeroportul din Timișoara, pe perioada în care acolo se vor efectua lucrări la pistă.


Ultimele stiri
Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO

Referendum Rășinari: locuitorii votează dacă sunt de acord cu exploatările miniere din comună

Atac în Cracovia/MAE: Autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime

Polonia: Atac armat în centrul Cracoviei. Cinci persoane au fost ucise

Ancheta transfrontalieră a agențiilor europene de informații pentru a afla dacă Rusia este în spatele amenințărilor cu bombă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează