Confidenţialitate


Administrația Fondului pentru Mediu lansează o nouă sesiune Casa verde fotovoltaice


Administrația Fondului pentru Mediu lansează o nouă sesiune Casa verde fotovoltaice

Pe 6 iunie începe o nouă sesiune de finanțare din programul „Casa verde fotovoltaice”.

Aceasta va viza regiunea Nord-Vest. Solicitanții care îndeplinesc condițiile vor primi 20.000 de lei.

Bugetul total alocat acestei regiuni este de peste 240 000 000 lei. Această sesiune se adresează persoanelor fizice din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș care vor să-și cumpere panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică.

Scopul programului este acoperirea necesarului de consum iar surplusul să fie livrat în rețeaua națională.

Solicitanții vor primi 20.000 lei, cu condiția ca 2.000 de lei să fie contribuția proprie a beneficiarului.

La sesiunea anterioară dedicată regiunii Nord-Est fondurile alocate s-au epuizat în primele cinci minute de la deschidere.

Între 9 și 13 iunie va avea loc următoarea sesiune dedicată Regiunii Sud Est – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea .


Ultimele stiri
Donald Trump, discurs la Adunarea Generală a ONU. Liderul american a amenințat Iranul și Cuba, însă a anunțat…

Planul de Acţiune pentru deblocarea exporturilor de ovine: Vaccinările vor începe cel târziu la 1 octombrie. Apoi, exporturile…

Politologul Costin Ciobanu, despre șansele Guvernului Mureșan: „AUR poate să genereze anumite surprize”. Ce spune despre intențiile PSD…

Protestul ciobanilor din Piața Victoriei: încă șapte manifestanți violenți au fost reținuți după un val de percheziții în…

Serialul „Friends” împlinește 32 de ani de la premieră | AUDIO

Prima ninsoare pe Transfăgărășan. Turiștii, sfătuiți să se asigure că au echipament potrivit și anunță traseul pe care…

Piața Victoriei. Își va depune deja Siegfried Mureșan mandatul? Invitatul lui Tudor Mușat este politologul Costin Ciobanu

Cristian Tudor Popescu: „Soarta lui Călin Georgescu depinde de înțelegerea dintre PSD și AUR” | VIDEO

București: Explozie la o butelie de gaz, într-o curte din Sectorul 5. Doi oameni au ajuns la spital

București: Festivalul „Strada de C’Arte” începe pe 23 septembrie la BCU „Carol I”. Dezbateri despre dezinformare, teatru și…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează