Confidenţialitate


Aderarea României, Bulgariei și Croației la Schengen, primul punct pe ordinea de zi din 8 decembrie a Consiliului JAI


Aderarea României, Bulgariei și Croației la Schengen, primul punct pe ordinea de zi din 8 decembrie a Consiliului JAI

După negocieri intense în ultimele săptămâni, aderarea României, dar și a Bulgariei și Croației, la Spațiul de liberă circulație Schengen va fi pe agenda reuniunii miniștrilor de Justiție și de Afaceri Interne din Uniune. Reuniunea ce va avea loc pe 8 decembrie va fi una decisivă, iar la ea se va decide dacă intrăm în Schengen sau nu de la 1 ianuarie.

La reuniunea JAI din 8 decembrie miniștrii, practic reprezentanții de specialitate ai tuturor statelor membre ale Uniunii, vor decide dacă România, Bulgaria și Criația vor intra sau nu de la 1 ianuarie in Schengen.

Iar dacă va fi unanimitate, așa cum e obligatoriu ca o decizie să fie favorabilă, se va decide și cum va intra fiecare țară în spațiul fără controale la granițe intre statele din Schengen.

Potrivit anunțului Consiliului, discuțiile de la reuniunea din 8 decembrie se vor concentra mai ales pe combaterea rețelelor de traficanți de migranți și pe interoperabilitatea sistemelor informatice.

Vă reamintim, după ce lideri din Austria au spus că nu sunt de acord cu extidenderea Schengen acum, pentru că țara lor e asaltată de cereri de azil și imigranți care au ajuns până la Viena neopriți de nimeni, președintele Klaus Iohannis a explicat că mai bine se amână aderarea noastră decât să avem un vot negative pe 8 decembrie.

Ulterior, șeful statului a revenit și a spus că vede totuși posibil un vot în Consiliul JAI din 8 decembrie cu privire la aderarea României la Schengen.

Foto: Shutterstock

Citește și: Vicecancelarul austriac susține aderarea României și Bulgariei la Schengen | AUDIO


Ultimele stiri
Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…