Confidenţialitate


Aderarea Croatiei la UE, salutata de partenerii comunitari


Croaţia este, de la miezul nopţii, a 28-a membră a Uniunii Europene, la 22 de ani de la proclamarea independenţei faţă de fosta Iugoslavie.

Momentul a fost marcat prin ceremonii pline de fast, aseară, la Zagreb.

‘Bine aţi venit în Uniunea Europeană!’, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în faţa miilor de persoane adunate. Şeful executivului comunitar remarca faptul că ţara răvăşită de război, cu doar două decenii în urmă, este în prezent o democraţie stabilă.

Guvernul de la Bucureşti a fost printre primele care a salutat alăturarea Croaţiei la spaţiul comunitar. Într-un comunicat, premierul Victor Ponta apreciază că o Uniune Europeană cu 28 de state va fi mai puternică şi mai capabilă să facă faţă provocărilor pe care le rezervă viitorul. ‘Bun venit, Croaţia, alături de noi!’ conchide mesajul.

Alăturarea la spaţiul comunitar atrage, pe lângă oportunitatea de a circula liber pentru populaţia de 4,2 milioane de locuitori, şi provocări pentru Croaţia.

Dincolo de necunoscutele economice, care preocupă mai ales simplii cetăţeni, micul stat va trebui să protejeze cea mai lungă frontieră externă a UE. Regiunea este cunoscută pentru afluxul de imigranţi ilegali şi traficul de droguri sau arme.

Premierul croat Zoran Milanovic admitea, în weekend, că nu va exista niciun miracol după aderare, un moment care va marca doar ‘începutul cursei’.

Cu un PIB de 39% sub media europeană, care îl depăşeşte doar pe cel al României şi Bulgariei, Croaţia are o economie aflată în recesiune din 2009, iar rata şomajului este de 21%, aminteşte France Presse.

Guvernul de centru-stânga de la Zagreb speră că aderarea ţării la UE va încuraja investiţiile străine de care ţara are foarte mare nevoie pentru relansarea economică.


Ultimele stiri
Vel Pitar retrage loturi de pâine după depistarea unui corp străin într-un caz izolat

A opta zi de război în Iran | Israelul îşi intensifică atacurile asupra Teheranului

Criză în Orientul Mijlociu/Oana Ţoiu: Numărul de cetăţeni care s-au întors în România a depăşit 1.000 de persoane

Fostul șef al Vămii Constanța Sud, Lică Parfenie, arestat preventiv pentru luare de mită. Adjunctul său a fost…

Nicușor Dan a vorbit cu protestatarii la Cotroceni despre propunerile pentru șefia marilor parchete: Nu toți oamenii pe…

Mandinga la STAREA DE CONCERT – Ora în care nu ne-am oprit din dansat la Europa FM |…

România primește 150 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru instalații de stocare a energiei electrice…

Rusia ar fi oferit Iranului informații privind amplasarea bazelor militare americane în Orientul Mijlociu (Washington Post)

Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu după 17 ani. Guvernul de la Zagreb intenționează să recruteze anual 4.000 de…

Marina SUA va escorta navele comerciale prin Strâmtoarea Ormuz „de îndată ce va fi rezonabil”, precizează secretarul american…