Confidenţialitate


Adele va semna un contract de 131 de milioane de dolari cu Sony Music


Adele va semna un contract de 131 de milioane de dolari cu Sony Music

Adele va semna un contract în valoare de 131 de milioane de dolari cu compania de înregistrări Sony Music, potrivit unor informaţii din presa internaţională, care nu au fost deocamdată confirmate, informează contactmusic.com.

Graţie noului contract, averea artistei va ajunge la 254 de milioane de doari, potrivit The Sun.

”Ne-am asigurat cel mai mare star muzical din această generaţie. Este colosal. Contractul pe care Adele îl avea cu casa de discuri XL Recordings a expirat”, a declarat o sursă pentru publicaţie.

Valoarea contractului o depăşeşte pe cea de 116 milioane de dolari, oferită starului pop Robbie Williams, pentru a se transfera la EMI, în anul 2002.

De asemenea, Adele va primi cel mai valoros contract acordat vreodată unei cântăreţe, depăşind suma de 102 milioane de dolari, pe care compania Arista i-a oferit-o interpretei Whitney Houston, în anul 2001.

Responsabil pentru acest contract cu Sony Music este managerul cântăreţei Adele, Jonathan Dickins.

”Jonathan a pregătit acest moment timp de câţiva ani. El a fost foarte conştient de valoarea ei în piaţă şi a rămas hotărât să ajungă la 90 de milioane de lire sterline”, a spus aceeaşi sursă.

Adele, în vârstă de 28 de ani, a primit cinci premii, duminică seară, la Billboard Music Awards, la categoriile ”Top Artist”, ”Top Female Artist”, ”Top Selling Song”, pentru melodia ”Hello”, ”Top Billboard 200 Artist”, şi ”Top Billboard 200 Album”, pentru albumul ”25”.

 


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…