Confidenţialitate


Acuzații la adresa lui Trump, în cartea fostului său consilier pentru securitate | AUDIO


Acuzații la adresa lui Trump, în cartea fostului său consilier pentru securitate | AUDIO

Noi acuzaţii la adresa preşedintelui american Donald Trump.

Fostul său consilier pentru securitate naţională, John Bolton, îl acuză că a căutat ajutorul preşedintelui chinez Xi Jinping pentru a fi reales în funcţie.

Bolton a publicat informaţia într-o carte de memorii, din care presa americană a publicat fragmente.

Volumul de memorii al lui John Bolton, fost consilier pentru securitate naţională la Casa Albă, se numeşte „The Room Where It Happened” – Camera în care s-a întâmplat – şi urmează să fie scos la vânzare săptămâna viitoare.

Administraţia Trump încearcă să blocheze însă în justiţie lansarea cărţii.

Portretul lui Donald Trump în acest volum nu este deloc măgulitor.

Dincolo de faptul că a cerut ajutorul Chinei pentru a fi reales, potrivit lui Bolton, Donald Trump i-ar fi spus liderului de la Beijing că ar trebui să continue cu programul de încarceare a etnicilor uiguri, iar informaţia a apărut chiar în ziua în care Trump a semnat o lege care ar pedepsi China pentru abuzurile la adresa acestei minorităţi.

Apoi, Trump ar fi vrut să retragă SUA din NATO, dar nu oricum, ci cu un anunţ spectaculos la televizor.

Odată, ar fi întrebat dacă Finlanda face parte din Rusia, altă dată, într-o discuţie cu fostul premier britanic Theresa May s-a arătat surprins că Regatul Unit este o putere nucleară, iar în altă ocazie a spus consilierilor că ar fi grozav să invadeze Venezuela.

John Bolton mai scrie că mulţi dintre consilierii apropiaţi ai lui Trump îl dispreţuiau, în privat spuneau despre el că vorbeşte prostii şi că abia aşteaptă să nu mai lucreze în subordinea lui.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ani Sandu

Ultimele stiri
Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează