Confidenţialitate


Acuzații grave la adresa cadrelor medicale, la spitalul municipal din Vulcan


Acuzații grave la adresa cadrelor medicale, la spitalul municipal din Vulcan

Mama unui bebeluș de cinci luni acuză cadrele medicale că, timp de o săptămână, nimeni nu i-a verificat bandajele la branulă copilului, iar din acest motiv micuțul a făcut o alergie severă.

Cazul a ieșit la iveală după ce mama copilului a postat pe o rețea de socializare o fotografie cu mâna copilului, care era roșie și umflată, prin care cerea ajutor.

Femeia spune că după ce asistenta i-a pus copilului branulă, o săptămână a stat în spital fără să i se schimbe bandajul.

În exterior nu s-a văzut nimic în această perioadă, dar la externare s-a observat că mânuța copilului era roșie, iar pielea exfoliată.

Femeia povestește că s-a speriat foarte tare, a chemat o asistentă, care însă nu a venit, și abia când a ajuns la spital și tatăl copilului a ajuns și un medic, care i-a spus că micuțul făcuse o alergie la leucoplast.

Directorul unității medicale din Vulcan, medicul Cătălin Popa, susține că a început o anchetă, iar în funcție de rezultate se poate constitui o comisie disciplinară.

Directorul spitalului a ținut să precizeze că nu s-a primit nicio sesizare, sau plângere, și că s-au autosesizat.


Ultimele stiri
Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene