Confidenţialitate

Actrița Julianne Moore, la aniversare

Laureată Oscar pentru rolul din “Still Alice”, actrița americană Julianne Moore s-a născut la 3 decembrie 1960, la Fayetteville, în Carolina de Nord.

Din cauza serviciului tatălui său, care era judecător militar, familia a trebuit să se mute de peste 23 de ori înainte de a se stabili la Massachusetts. După absolvirea Colegiului American de la Frankfurt am Main, în Germania, a urmat Școala de Arte din cadrul Universității din Boston.

După absolvire, în 1983, s-a mutat la New York, unde a fost, o vreme, chelneriță, apoi a jucat în piese precum ”Serious Money”, ”Ice Cream With Hot Fudge”, apoi în rolul Ofeliei din ”Hamlet”. A fost atrasă și de mini-seriale tv. A avut o scurtă apariție în “The Edge of Night”, urmată de rolul din “As the World Turns”, care i-a adus primul Premiu Emmy.

Primul rol pe marele ecran a venit în 1990, în filmul ”Tales from the Darkside”. Doi ani mai târziu, a interpretat roluri secundare în filme precum ”The Hand That Rocks the Cradle” (1992) sau în comedia ”The Gun in Betty Lou’s Handbag” (1992). Cu timpul, a obținut roluri din ce în ce mai bune, printre care cel din ”The Fugitive” (1993), în care a jucat și Harrison Ford. Conform site-ului www.imdb.com, prestația actriței în acest film l-a convins pe Steven Spielberg să o distribuie în filmul “Lost World” (1997), continuarea la “Jurassic Park”, fără să dea nicio probă. În 1995, regizorul Todd Haynes i-a oferit primul rol principal în filmul ”Safe” (1995), care i-a adus o nominalizare la Premiile Independent Spirit Award.

În același an, a jucat alături de Hugh Grant în comedia romantică ”Nine Months”, urmată de “Assassins” (1995) și ”Surviving Picasso” (1996), unde are ocazia să joace, într-un rol secundar, alături de idolul său, Anthony Hopkins. În 1997, regizorul Paul Anderson i-a propus rolul unei starlete porno, în “Boogie Nights”, care îi aduce actriței prima nominalizare la Premiile Oscar, dar și la Globul de Aur, pentru interpretarea sa extraordinară.

La sfârșitul anului, se naște primul copil al actriței, băiatul Caleb, iar Moore va lua o scurtă pauză de la cariera cinematografică pentru a se dedica familiei.

Revine în filmul ”The Big Lebowski” (1998), urmat de un proiect mai amplu, o reecranizare a filmului “Psycho” din anii ’60.

Potrivit site-ului său, în 1999, Julianne Moore a avut ocazia să lucreze cu regizori de renume din industria cinematografică. A fost unul dintre cei mai buni ani din cariera actriței, cu unele dintre cele mai spectaculoase roluri: “Cookie’s Fortune”, “An Ideal Husband”, “Magnolia” și “End of the Affair”, care i-a adus o nouă nominalizare la Oscar. A încheiat anul cu un alt succes cinematografic, filmul “A Map of the World”. În 2001, a preluat rolul agentului FBI, Clarice Starling, în ”Hannibal”, continuarea filmului ”The Silence of the Lambs”, unde agentul FBI fusese interpretat de Jodie Foster. În 2002, a fost foarte apreciată în drama ”Far From Heaven”, care i-a adus cea de-a III-a nominalizare la Oscar, conform site-ului menționat anterior, dar s-a bucurat de succes și cu rolul din ”The Hours”.

În 2002, a dat naștere celui de-al doilea copil, fetița Liv Helen, după care a urmat iarăși o pauză în cariera sa.

A revenit în 2004, cu roluri remarcabile, printre care cel din thriller-ul “The Forgotten” sau din “Children of Men”, lansat în 2006. În același an, a jucat în comedia romantică “Trust the man”, în regia lui Bart Freundlich, soțul său. Julianne Moore a mai jucat în “The Prophet”, în regia lui Lee Tamahori, în dramele “Chloe” și “A Single Man”, ambele în 2010.

A acoperit o gamă foarte largă de roluri. Astfel, în 2010, formează un cuplu alături de Annette Bening, în filmul ”The Kids Are All Right”. În 2012, interpretează rolul lui Sarah Palin, candidata republicană la vicepreședinția Statelor Unite, în filmul de televiziune ”Game Change”, rol care i-a adus un nou Premiu Emmy, notează site-ul www.biography.com. În același an, a mai jucat în ”What Maisie Knew” și ”Being Flynn”. În 2013, a fost distribuită în filmul ”Carrie”, în care interpretează rolul mamei unei adolescente rebele, iar în 2014 joacă în thriller-ul ”Non-Stop”, în filmul SF ”The Hunger Games: Mockingjay” — partea 1 și în drama ”Maps to the Stars”, pentru care a fost nominalizată la Premiile Globul de Aur. În același an, a jucat în ”Still Alice”, rol ce i-a adus primul Premiu Oscar din carieră, pentru cea mai bună actriță în rol principal, dar și premiile Globul de Aur și BAFTA. În ”Still Alice”, interpretează rolul unei profesoare de lingvistică, diagnosticată cu maladia Alzheimer.

În 2015, revine cu rolul din filmul SF ”The Hunger Games: Mockingjay” — partea a II-a, care a fost lansat în luna noiembrie a acestui an.

Pe lângă cariera cinematografică extraordinară, Julianne Moore s-a remarcat și ca autoare de cărți pentru copii. În 2007, a publicat volumul ”Freckleface Strawberry”, inspirat din propriile experiențe de viață, urmat de ”Freckleface Strawberry and the Dodgeball Bully”, în 2009, și de ”My Mom Is a Foreigner, But Not to Me”, în 2013.

Julianne Moore a fost căsătorită, în perioada 1986-1995, cu actorul și regizorul John Gould Rubin. În prezent, este căsătorită cu regizorul Bart Freundlich, cu care are doi copii, Caleb și Liv. În 2013, a primit o stea pe celebrul bulevard hollywood-ian “Walk of Fame”.