Confidenţialitate


Activitatea de până acum a preşedintelui Iohannis s-a potrivit cu aşteptările voastre?


Activitatea de până acum a preşedintelui Iohannis s-a potrivit cu aşteptările voastre?

Se fac în curând patru luni de la alegerile prezidențiale și trei luni de la preluarea efectivă a funcției de președinte de către Klaus Johannis. O schimbare pe care eu însumi am numit-o istorică, o schimbare ce a adus un val uriaș de așteptare și simpatie din partea românilor pentru noul președinte, care este, de acum e clar, diferit de cel vechi.

Johannis și-a început mandatul cu o consultare rapidă a pratidelor politice în urma căreia s-a și născut un pact național pentru susținerea financiară a Armatei. O a doua realizare ce poate fi pusă cumva pe seama lui Johannis, dar nu numai a lui, a fost respingerea legilor amnistiei, idee preluată de învinsul Victor Ponta în alegeri și trecută imediat după aceea prin Parlament.

De acolo în colo însă lucrurile au intrat într-o zonă destul de neclară căci Ponta însuși pare a fi fost atins de valul de simpatie pentru Johannis, dar, pe de altă parte, l-a lăsat pe acesta în offside, mișcându-se mult mai rapid cu o propunere pur liberală de reformă fiscală. Astfel, deși Johannis s-a mulțumit să remarce faptul că și-ar fi dorit un guvern liberal și că ideile propuse de guvern ar fi de inspirație liberală, nu este clar nici astăzi dacă președinte Klaus Johannis sprijină sau nu un eventual al doilea pact între partidele politice, unul pentru un plan fiscal pe termen lung.

În domeniul politicii externe și de securitate acțiunile de până acum ale președintelui sunt de asemenea relativ dificil de descifrat, asta pentru că deși s-a poziționat clar împotriva acțiunilor Rusiei în Ucraina, nu este foarte clar până unde poate merge președintele român pe mâna Germaniei, cu care lasă totuși de înțeles că vom avea o relație specială indiferent de gafele ministerului român de externe.

Johannis s-a întâlnit până acum cu vecinul bulgar, cu cel moldovean, dar și cu afinii nemți. L-a numit la șefia SRI pe Eduard Hellvig, un om de încredere al său, dar care nu are o experiență care să îl recomande pentru acest post, după ce tot Johannis pare a fi provocat discret demisia fostului șef al SRI, George Maior. Dan Mihalache, un alt apropiat al președintelui a stârnit o altă controversă, fiind numit mai întâi consilier pe probleme de securitate pentru a fi două luni mai târziu demis. Nu e clar nici acum dacă demiterea lui Mihalache are sau nu legătură cu o viitoare numire în fruntea Serviciului de Informații Externe.

Cam la aceasta se reduce activitatea prezidențială cunoscută a președintelui Johannis în cele două luni și jumătate de mandat.

Întrebarea mea pentru dumneavoastră, ascultătorii EuropaFM, este cum caracterizați această activitate? Bună? Rea? Mediocră? V-a întâlnit așteptările noul președinte? Se mișcă bine, sau se mişcă prea lent? Care considerați că ar trebui să-i fie prioritățile imediate?

[soundcloud width=”500″ height=”100″ id=”https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-ce-parere-aveti-despre-activitatea-prezidentiala-a-lui-klaus-iohannis-11-martie-2015?in=europafmromania/sets/rom-nia-n-direct”]


Ultimele stiri
Incendiu la Halele Centrale Ploieşti cu degajare mare de fum

Argeş: Şoferul care a provocat accidentul mortal de la Piteşti a fost reţinut; el refuzase să oprească la…

Războiul din Orientul Mijlociu, care a intrat duminică în a noua zi, a adus noi atacuri aeriene în…

Ilie Bolojan: Facem tot ce este posibil pentru ca românii să ajungă acasă în siguranţă, cât mai curând

Antrenorul Elias Charalambous şi-a dat demisia de la FCSB

Sistemul medical primește nota 4,8 chiar din partea celor care muncesc în spitale

Ministerul de Externe pregătește un zbor charter Riad – București pentru un grup de români din Qatar

Reforma în administrație: În prefecturile din întreaga țară ar urma să fie desființate aproximativ 150 de locuri. Cele…

Ministrul Culturii susține că obiectele de patrimoniu de la Muzeul George Enescu sunt păstrate în siguranță. Vor mai…

Purtătorul de cuânt al MAE: Solicitările de repatriere depășesc posibilitățile statului român. Circa 14.000 de români – în…