Confidenţialitate


Activistul Valeriu Nicolae, la Piața Victoriei: Toți liderii noștri politici sunt pe burtă | VIDEO


Activistul Valeriu Nicolae, la Piața Victoriei: Toți liderii noștri politici sunt pe burtă | VIDEO

Activistul Valeriu Nicolae, invitatul Ioanei Ene Dogioiu în Piața Victoriei, explică de ce a ajuns România să fie sufocată de impostură.

Acesta a vorbit despre tipurile de impostori prezenți în scena politică românească și a dat exemplul unui parlamentar care, cu doar o diplomă de liceu, a ajuns angajat ca șef de cabinet la Senat. Mai mult, persoana în cauză a făcut și închisoare pentru corupție.

Valeriu Nicolae: E un nivel al imposturii absolut înfiorător și, ce este cel mai înfiorător, este clasa noastră politică, care tace. Liderii noștri politici sunt pe burtă toți… Asta înseamnă că avem un parlament șantajabil, lucru care ar trebui să ne provoace tuturor fiori. Dacă tu ai un parlament controlabil, șantajabil, înseamnă că nu avem o democrație funcțională.

Invitatul ediției de joi a emisiunii Piața Victoriei spune că, până acum, a studiat peste 330 de CV-uri de demnitari, dintre care doar două au fost „curate”. Din totalul celor analizate, Valeriu Nicolae spune că cel mai șocant CV este cel al unui membru PNL.

Valeriu Nicolae: Domnul Ioan Bălan la 28 de ani reușește să își ia Bacalaureatul. În momentul de față are 12 diplome universitare și post-universitare, este doctor în Economie, la Iași, la Torino, te doare mintea, e incredibil ce citești CV-ul omului acestuia! La Universitatea de la Iași, cred că a făcut-o pe toată, are vreo 6 facultăți terminate acolo.

Ideea de a lua la puricat CV-uri i-a venit întâmplător, după ce, în 2016, i-a atras atenția declarația de avere a unui deputat și, după ce a văzut nivelul de impostură din politică, activistul a decis să se implice activ, motiv pentru care și-a anunțat candidatura la alegerile parlamentare din iarnă.

După ce a luat legătura cu cei de la USR, cărora le-a propus să preia inițiativa sa de a demasca impostorii din politică, Valeriu Nicolae s-a hotărât să candideze din postura de independent, dacă va reuși să strângă semnăturile necesare.

Valeriu Nicolae: Dacă intru în Parlament voi fi foarte atipic. Sunt direct răspunzător de un grup foarte mare de oameni. În acest moment sunt cel puțin 400 de oameni care fac absolut voluntar lucruri pentru ca să funcționeze candidatura mea. Îmi doresc să fac activism civic în Parlament pentru că, din păcat, politicienii noștri răspund foarte prost la problemele noastre.

Vezi aici emisiunea integrală: 


Ultimele stiri
Premierul Donald Tusk avertizează că Polonia ar putea ieși din UE, pe fondul tensiunilor interne privind fondurile de…

Pacienții asigurați vor avea dreptul la a doua opinie medicală gratuită. Deputat PNL: „Nu va mai fi un…

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Sper că pachetele legislative pentru reforma administrației și pentru relansare economică să fie aprobate…

Reacții internaționale după atacul armat dintr-o școală din vestul Canadei, în care nouă persoane și-au pierdut viața, iar…

Reduceri semnificate la pachetele de vacanță pentru 2026 până la sfârșitul acestei săptămâni. De la ce preț pornesc…

ANSVSA îi încurajează pe copii și părinți să participe la cursurile opționale pentru o alimentație sănătoasă. Cei mici…

Kristof Lajos, supranumit „profesorul de genii”, a fost condamnat definitiv la șapte ani și 10 luni închisoare pentru…

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu reprezentații marilor companii americane: Le-am transmis că există toată deschiderea din partea…

Deputatul USR, Alexandru Dimitriu, despre decizia șefei ICCJ de a solicita CCR să sesizeze CJUE privind legea pensiilor…

Piața Victoriei. Invitat este ministrul Dezvoltării, Cseke Attila | AUDIO