Confidenţialitate


Acord ruso-turc pentru bombardamente coordonate împotriva ţintelor ISIS


Acord ruso-turc pentru bombardamente coordonate împotriva ţintelor ISIS

Rusia şi Turcia au semnat un acord care stabilește mecanisme de “coordonare” pentru loviturile aeriene asupra “ţintelor teroriste” din Siria.

Delegaţiile celor două țări s-au întâlnit, la Moscova, pentru consultări asupra cooperării în lupta contra grupării jihadiste Stat Islamic.

Rusia şi Turcia au negociat, luna trecută, o încetare a ostilităților în Siria, armistițiu respectat în mare parte de părțile combatante.

În unele zone asediate de armată, organizaţiile umanitare nu pot livra, totuși, ajutoare pentru populaţie din cauza insecurității.

Un atentat sinucigaş a zguduit, ieri, capitala Siriei. Cel puţin 8 persoane au fost ucise, potrivit unui bilanţ iniţial.

Atacurile cu bombă sunt rare la Damasc, bastion al regimului condus de Bashar al-Assad, oraș asupra căruia sunt lansate uneori obuze de insurgenţii care ocupă localităţile învecinate.

Cei aproape 6 ani de război sirian au permis jihadiștilor ISIS să își extindă zonele de ocupație în această țară și în Irakul vecin.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează