Confidenţialitate


Achitat în procesul de plagiat, Ed Sheeran își va înregistra toate sesiunile de studio


Achitat în procesul de plagiat, Ed Sheeran își va înregistra toate sesiunile de studio

Cântărețul britanic Ed Sheeran a declarat că îşi înregistrează toate sesiunile de compoziţie pentru a evita acuzaţiile de plagiat, după ce a câştigat un proces în această săptămână în legătură cu megahitul său “Shape Of You”.

“De acum filmez totul, totul este înregistrat”, a declarat muzicianul, vineri, într-un interviu acordat BBC.

“Dacă primim plângeri cu privire la cântece, putem spune: iată caseta, uitaţi-vă la ea şi veţi vedea că nu este nimic”, a spus tânărul în vârstă de 31 de ani.

“Pentru mine, cel mai bun sentiment din lume este euforia care vine odată cu prima idee, atunci când scrii un cântec bun”, a adăugat el. Acest sentiment a devenit acum: “Oh, stai, să ne oprim puţin. Ne gândim de două ori”.

Miercuri, Înalta Curte din Londra s-a pronunţat contra celor doi compozitori care l-au acuzat pe Sheeran de plagiat pentru cântecul “Shape of You”, cel mai bine vândut din lume în 2017, care a avut şi 3 miliarde de ascultări pe Spotify şi aproape 6 miliarde de vizualizări pe YouTube.

Judecătorul Antony Zacaroli a constatat că Ed Sheeran nu a copiat “în mod deliberat” sau “inconştient” nicio parte a melodiei din cântecul “Oh Why” din 2015 al lui Sami Chokri şi Ross O’Donoghue.

Potrivit judecătorului, există “asemănări evidente” între cele două cântece, cu o melodie derivată în special din gama pentatonică minoră, ca “nenumărate cântece pop, rock, folk şi blues”, dar şi “diferenţe importante”.

Nu este prima dată când artistul este dat în judecată pentru plagiat. Anterior, artistul a ajuns la o înţelegere financiară în SUA cu compozitorii care l-au acuzat că le-a plagiat o melodie pentru balada “Photograph”, lucru pe care a spus că îl regretă.

“Nu am mai cântat Photograph pentru o perioadă foarte lungă de timp după aceea, nu am mai cântat-o, într-un fel mă simţeam murdar”, a declarat artistul britanic pentru BBC.


Ultimele stiri
MApN: Resturi de dronă lângă plaja din Tuzla

Cum explică CCR decizia în cazul „amendamentului Fritz” la Legea ANI? Primarul Timișoarei ar urma să-și piardă funcția…

Incendiu la Spitalul Fundeni. Zeci de pacienți evacuați. Nimeni nu a fost rănit | VIDEO

Fragmentul de dronă găsit în apropiere de Portul Midia nu avea încărcătură explozivă

Protest al păgubiților unui dealer auto din Arad. Zeci de clienți au plătit mașini pe care nu le-au…

RO-Alert în Galați și Tulcea, după detectarea unei drone aproape de graniță. Aeronave române și spaniole au fost…

Primul traseu de mountain bike prin podgoriile din Prahova se inaugurează sâmbătă | AUDIO

Înșelăciune cu cazări fictive pe litoral. Zeci de turiști, păcăliți de doi bucureșteni. Cei doi au fost reținuți…

Concursul George Enescu începe duminică. Peste 800 de candidați înscriși, din 58 de țări. Tema din acest an:…

Timișoara, acoperită de un nor de fum, ca efect al incendiilor de vegetație din Serbia. Ce spune prefectul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează