Confidenţialitate


Accidentul aviatic din Columbia ar fi fost cauzat de lipsa combustibilului


Accidentul aviatic din Columbia ar fi fost cauzat de lipsa combustibilului

Avionul care s-a prăbușit, zilele trecute, în Columbia, ar fi rămas fără combustibil. Iar anchetatorii iau în calcul ca aceste amănunt esențial să fi provocat prăbușirea aeronavei.

O înregistrare audio publicată de autoritățile sud-americane a scos la iveală că pilotul avionului a cerut de mai multe ori permisiunea de a ateriza, fără a insista însă că ar fi vorba despre o situație de urgență.

Controloarea de trafic aerian i-a explicat că un alt avion care avea probleme tehnice se pregătea deja de aterizare și avea prioritate, așa că i-a cerut pilotului să aștepte 7 minute. Moment în care acesta a devenit tot mai agitat.

”Sistemul electric a picat cu totul. Nu mai avem combustibil”, spune pilotul, după care se aude vocea operatorului din turnul de control: ”Alertă, alertă, avem nevoie de trei pompieri! Alertă!”

Înainte ca înregistrarea să ia sfârșit pilotul spune că se află la o altitudine de peste 2700 de metri.

ceastă înregistrare, cât și lipsa unei explozii în momentul impactului indică drept cauză a prăbușirii avionului lipsa combustibilului – cred anchetatorii. Nu se știe însă cum a fost posibil ca avionul să fi rămas fără combustibil, mai ales că regulamentele prevăd că aeronavele trebuie să aibă și combustibil de rezervă pentru încă 30 de minute de zbor.

71 de oameni au murit și 6 au scăpat cu viață în urma acestui accident aviatic. În aeronavă, se aflau membrii unei echipe braziliene de fotbal.

 

 

 


Ultimele stiri
București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează