Confidenţialitate


Accident pe  DN 23 Brăila | Se circulă pe un singur fir


Accident pe  DN 23 Brăila | Se circulă pe un singur fir

Un tir care transporta fier vechi s-a răsturnat, pe DN 23, în judeţul Brăila, între localităţile Gulianca şi Corbu Nou.

Traficul rutier este restricţionat pe un singur fir, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, locotenent-colonel Ştefan Stoian.

ISU Brăila a intervenit la faţa locului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare pentru a-l scoate pe şofer dintre fiarele contorsionate, precum şi cu o ambulanţă SMURD.

Potrivit IPJ Brăila, autotrenul era condus de un cetăţean sârb, în vârstă de 49 de ani, care a adormit la volan pe fondul consumului de alcool, a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat.

În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a şoferului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că şoferul avea o alcoolemie de 0.95 mg/litru alcool pur în aerul expirat, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.


Ultimele stiri
ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…