Confidenţialitate


Accident grav pe DN 7, în zona Lazaret


Accident grav pe DN 7, în zona Lazaret

Un autoturism condus de un tânăr de 19 ani s-a izbit de parapetele de pe marginea DN7, traficul fiind îngreunat în zonă.

ISU Sibiu a intervenit cu un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD, iar doi ocupanţi ai maşinii au fost preluaţi în stare de conştienţă şi transportaţi la spital.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, pe DN 7, km 244, zona Lazaret, pe fondul vitezei neadaptate în curbă, un şofer în vârstă de 19 ani, din judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, a derapat şi a lovit parapetele laterale.

Două persoane, dintre cele 4 aflate în maşină – o fată de 16 ani şi un băiat de 19, tot din judeţul Olt -, au fost transportate la spital, conştiente.


Ultimele stiri
Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO