Confidenţialitate


Accident grav în judeţul Olt. O femeie a murit şi două persoane au fost rănite după ce un limitator de înălţime a căzut peste o maşină | AUDIO


Accident grav în judeţul Olt. O femeie a murit şi două persoane au fost rănite după ce un limitator de înălţime a căzut peste o maşină | AUDIO

Accident grav pe DN 6, în Olt, unde un autotren pe care era un utilaj a lovit o poarta de gabarit pentru siguranța podului de cale ferată, iar aceasta a căzut peste o maşină. O femeie a murit şi două persoane au fost rănite. Circulația a fost blocată pe ambele sensuri de deplasare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Tragedia a avut loc în zona localităţii Pestra, între Roșiorii de Vede și Caracal. Grinda porții de gabarit a fost smulsă de buldo-excavator și a căzut peste un autoturism aflat în spatele acestuia.

Potrivit presei locale, în autoturismul peste care a căzut grinda metalică se aflau un tânăr de 18 ani, tatăl și bunica băiatului.

Echipajele de intervenție au găsit-o pe femeia în vârstă de 66 de ani în stop cardio-respirator; i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă fără succes. Unul dintre bărbaţi era blocat în maşină, dar conştient, iar al doilea era în afara maşinii. Cei doi răniți au fost transportați la spital.

CFR SA: Ultima rezivie tehnică a podului feroviar, efectuată în octombrie 2023

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a informat marți că un autotren agabaritic pe care era încărcat un utilaj terasier a rupt poarta de gabarit montată pentru siguranța podului de cale ferată de la km 142+378.

„Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 12.40, pe DN 6, între Roșiori și Caracal, poarta de gabarit acroșată și ruptă de autotren fiind amplasată înaintea podului de cale ferată situat între stațiile CF Fărcașele și Drăgănești Olt. Din informațiile transmise de la fața locului, grinda porții de gabarit a fost smulsă de pe poziție, iar în momentul prăbușirii de pe reazeme a acroșat un autoturism, accidentul rutier soldându-se cu victime”, a precizat CFR într-un comunicat.

Compania a subliniat, totodată, că „podul feroviar de la km 142+378 este tip grindă metalică – inimă plină cu cale jos și era prevăzut cu porți de gabarit împotriva lovirii accidentale a grinzii acestui obiectiv feroviar”.

„Deschiderea podului feroviar este de 17,8 m, iar ultima rezivie tehnică a fost efectuată în octombrie 2023, starea tehnica a acestuia fiind corespunzătoare”, a spus CFR.

De asemenea, compania a prcizat că, „în paralel cu ancheta derulată de organele abilitate pentru a se stabili cauza care a dus la acest tragic accident rutier, și reprezentanții SRCF Craiova vor face verificări și măsurători în zona accidentului”.

Trenurile pe relația Fărcașele – Drăgănești Olt circulă cu viteza normală, potrivit companiei.

Autori: Manuela Nicolescu și Claudia Cociug

Sursa colaj foto: CFR SA

Citește și: Restricții de circulație azi și mâine pe DN7 pentru autovehiculele cu masa de peste 7,5 tone, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române | AUDIO


Ultimele stiri
Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează