Confidenţialitate


AC Milan va avea patroni chinezi


AC Milan va avea patroni chinezi

Unul dintre cele mai mari cluburi din istoria fotbalului – AC Milan va fi vândut în totalitate chinezilor până la jumătatea anului viitor. Patronul Silvio Berlusconi anunță că se află în discuții avansate cu un grup de investitori asiatici, printre care se numără și Jack Ma – unul dintre cei mai bogați oameni din lume și fondator al gigantului de vânzări online “Alibaba”.

Conform cotidianului “Corriere dello Sport”, 70% din acțiuni vor fi cedate până la sfârșitul lunii iunie, iar restul de 30% ar urmă să fie preluate într-un an calendaristic. Valoarea totală a clubului italian a fost stabilită la 700 de milioane de euro. Aceiași investitori dețin încă o echipă puternică din China, Guangzhou Evergrande.

AC Mialn se află într-o criză de performanțe care i-a cauzat o prăbușire financiară. Formația lombardă s-a clasat în ultimele două sezoane pe locurile 9 și 8, iar acum este pe poziția a 7-a în Serie A și riscă să rămână din nou în afara cupelor europene. În ultimii 4 ani, milanezii au adunat datorii în valoare de peste 250 de milioane de euro.


Ultimele stiri
Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…

Ședința extraordinară a Guvernului a fost amânată. Ordonanța pentru plafonarea adaosurilor la carburanți nu a primit aviz de…

Protestul minerilor din Valea Jiului, în fața Guvernului: „Nu avem cu ce să plătim facturile, nu avem nimic”.…

Sibiu: Sălile de jocuri de noroc vor fi scoase în zonele mărginașe ale orașului, iar proprietarii vor trebui…

Creșterea prețurilor schimbă obiceiurile românilor. În loc să cheltuiască pe produse scumpe, aleg mai des experiențe simple, cum…

Piața Victoriei: economia, între efectele războiului și certurile politice. Invitat este consultantul Marius Luican

Guvernul Suediei pregătește reguli mai stricte pentru imigranți. Condițiile în care li s-ar putea retrage permisul de ședere…

Cristian Tudor Popescu, despre afirmațiile lui Trump privind discuții „bune și productive” cu Iranul: „Ăia îi spun în…