Confidenţialitate


Absolvenţii de gimnaziu susţin Evaluarea Naţională


Absolvenţii de gimnaziu susţin Evaluarea Naţională

Absolvenţii de gimnaziu susţin, începând de luni, Evaluarea Naţională.

În jur de 145.000 de candidați s-au înscris la această ediție.

Testarea scrisă debutează cu proba la Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Miercuri, 21 iunie, este programată proba la Matematică.

O zi mai târziu, pe 22 iunie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă, pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale.

Rezultatele vor fi afişate luni, 26 iunie, până la ora 16.00.

Contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi , până la ora 20.00.

Rezultatele finale, după recorectarea lucrărilor, vor fi afişate pe 30 iunie.

Ponderea mediei din clasele V-VIII va reprezenta 20% din media pentru admiterea la liceu.

Probele Evaluării Naţionale încep la ora 9.00, moment în care se deschid plicurile sigilate care conţin varianta de subiecte multiplicată în fiecare sală în care se susţine examenul.

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8 şi 30 de minute.

Potrivit metodologiei de examen, se interzice elevilor să pătrundă în clasă cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile şi cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de clasă duce la eliminarea elevului din clasă de către preşedintele comisiei, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu şi la notarea cu nota 1 (unu) a lucrării elevului eliminat. Nerespectarea dispoziţiilor menţionate poate conduce, după caz, la sancţionarea asistenţilor.


Ultimele stiri
Camera Deputaților a prelungit termenul pentru contractele de finanțare prin programul Anghel Saligny | AUDIO

Constanta: Nava Artemis, trimisă în căutarea unei persoane observate plutind în apropierea unei platforme OMV Petrom | AUDIO

SUA: Universitatea Cornell suspendă petrecerile fraternităților după o acuzație de viol în grup | AUDIO

Iași: Partide de vânătoare fără taxe la Direcția Silvică. Erau invitați șefii altor direcții silvice și apropiați ai…

UPDATE. Misiune dificilă de căutare și salvare în Marea Neagră, după izbucnirea unui incendiu pe o navă comercială.…

Peste 2.000 de profesori din 6.600 au fost respinși la concursul pentru directorii de școli. Județele cu cele…

Bejiga și Abreha aduc o dublă victorie etiopiană la Trunsylvania 10K 2026

Astra Film Festival începe la Sibiu. Nouă zile de filme documentare și discuții despre viață reală

Prahova: Bărbat condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unei femei. Este a doua oară în 2026 când…

Brazilia reduce săptămâna de lucru de la 44 la 40 de ore. Președintele Lula da Silva mizează pe…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează