Confidenţialitate


Absolvenții de gimnaziu așteaptă, marți, rezultatele Evaluării Naţionale


Absolvenții de gimnaziu așteaptă, marți, rezultatele Evaluării Naţionale

Primele rezultate ale Evaluării Naţionale pentru absolvenții de gimnaziu sunt aşteptate marți, până la ora 14.00, urmând a fi afişate în centrele de examen.

Ulterior, notele vor fi publicate pe un site dedicat al Ministerului Educaţiei.

Elevii nemulţumiţi vor putea depune contestaţii, în intervalul orar 16.00 – 19.00.

Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi cunoscute la 4 iulie.

La simularea Evaluării Naţionale, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunţat că s-au obţinut rezultate peste aşteptări, arătându-se optimist.

La probele exmenului s-au prezentat în jur de 94% dintre elevii încrişi.


Ultimele stiri
Dolj: O nouă amendă pentru ferma Black Angus asociată afaceristului Gigi Nețoiu. Funcționează fără autorizație într-o zonă inundabilă…

Continuă seria înfrângerilor pentru selecționata României în Liga Națiunilor. Reacția lui Gheorghe Hagi după meci | AUDIO

Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan: „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să…

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează