Confidenţialitate


A murit Siminică, cel mai îndrăgit artist al circului românesc


A murit Siminică, cel mai îndrăgit artist al circului românesc

Lumea circului românesc este în doliu.

Clovnul Siminică, cel mai îndrăgit artist de circ din România, s-a stins din viaţă, joi, la vârsta de 81 de ani, anunţă Circul Metropolitan Bucureşti.

Pe numele lui real Simon Avram, acesta a încântat generaţii întregi de spectatori.

În ultimele săptămână, Siminică s-a aflat pe patul de spital din cauza unor probleme de sănătate mai vechi.

Trupul său neînsuflețit va fi depus sâmbătă, 29 septembrie, între orele 10.00-12.00, în incinta Circului de Stat din Capitală (actual Metropolitan, fost Globus), din Aleea Circului nr. 15.

Siminică s-a născut într-o cușcă a leilor, transformată în vagon de circ.

Bunicul său era instrumentist în Orchestra Circului “Bercuini”. Tatăl său cânta la trombon și realiza pasaje comice, iar mama sa era “amazoană”.

Micul artist a descoperit tainele circului de la vârsta de 5 ani, făcându-şi debutul în arenă, doi ani mai târziu, într-un spectacol în care executa numere de acrobație şi contorsionism.

“Deși ne este greu să vorbim la trecut, Siminică a fost un artist adevărat, care nu s-a menajat nici o clipă, făcând orice pentru publicul său. Cel care a transformat lacrima în zâmbet și imposibilul în posibil s-a retras pentru a continua alături de îngeri reprezentațiile sale spumoase. Tristetea bucuriei, sau bucuria tristetii… oare vom afla vreodata raspunsul Clovnului? Marele Siminica nu mai este aici ca sa ne raspunda.

Cu plecarea lui Siminica se inchide o pagina de aur a Artei Circului Traditional… Circul insa, ca Arta, va continua, asa cum isi dorea Siminica.

Dumnezeu să-l aibă în pază!”, scrie în mesajul Circului Metropolitan.


Ultimele stiri
Continuă seria înfrângerilor pentru selecționata României în Liga Națiunilor. Reacția lui Gheorghe Hagi după meci | AUDIO

Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan: „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să…

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează