Confidenţialitate


A murit președintele Tanzaniei


A murit președintele Tanzaniei

Preşedintele Tanzaniei, John Magufuli, a fost răpus de probleme cardiace, a anunţat vicepreşedintele Samia Suluhu Hassan, după mai bine de două săptămâni de absenţă inexplicabilă a şefului statului, relatează France Presse.

În vârstă de 61 de ani, John Magufuli a apărut în public ultima dată pe 27 februarie şi au circulat zvonuri persistente despre starea sănătăţii sale.

În urmă cu o săptămână, opozantul Tundu Lissu, aflat în exil în Belgia, a început să chestioneze absenţa preşedintelui, spunând că acesta suferă de o formă severă a Covid.

Reales în octombrie 2020, cel supranumit “Buldozerul” a ajuns la putere în 2015, promiţând că va lupta împotriva corupţiei.

Potrivit multor organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, primul mandat lui John Magufuli a fost marcat de derapaje autoritare, atacuri repetate la adresa opoziţiei, precum şi de declinul libertăţilor fundamentale.

În februarie, Tanzania, care de luni de zile se declara liberă de Covid datorită “rugăciunilor”, a cunoscut un val de decese, oficial atribuite pneumoniei.

Mai multe personalităţi au fost infectate cu noul coronavirus, inclusiv vicepreşedintele arhipelagului Zanzibar, Seif Sharif Hamad, care a decedat, cazuri care l-au obligat pe preşedintele să recunoască cu jumătate de gură prezenţa virusului în Tanzania.


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează