Confidenţialitate


A murit Nicolae Mischie, fost “baron” local social-democrat | AUDIO


A murit Nicolae Mischie, fost “baron” local social-democrat | AUDIO

Fost preşedinte de Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie a murit, duminică, la vârsta de 73 de ani.

Decesul a fost confirmat pentru Agerpres de purtătorul de cuvânt al Spitalului “Elias”, Silviu Negoiţă.

Surse apropiate familiei au susţinut că Nicolae Mischie a fost răpus de o infecţie severă.

Gabriela Mladin, corespondent Europa FM, aminteşte că Nicolae Mischie a fost parlamentar  PSD şi a condus Consiliul Judeţean Gorj, între 1996 şi 2006, devenind primul politician botezat de presă “baron” local, pentru influenţa pe care a avut-o şi stilul său autoritar .

În 2013, Nicolae Mischie a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și luare de mită, fiind eliberat după un an şi jumătate din motive medicale.

În 2015, el a suferit un accident vascular.

În ultimii doi ani, Nicolae Mischie a fost profesor la Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, pe care de altfel a înfiinţat-o.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 


Ultimele stiri
Papa Leon, reacție dură față de liderii lumii care încep războaie, la slujba de Florii de la Vatican…

Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor