Confidenţialitate


A murit disidenta anticomunistă Doina Cornea


A murit disidenta anticomunistă Doina Cornea

Disidentă a regimului comunist, Doina Cornea a încetat din viaţă la vârsta de 88 de ani.

Vestea morţii a fost confirmată de fiul său.

Leontin Juhasz a declarat că mama sa s-a stins în locuinţa din Cluj-Napoca.

Doina Cornea s-a născut la 30 mai 1929, la Braşov, într-o familie cu înalte valori morale şi religioase.

Familia sa s-a opus deciziei guvernului comunist din 1948 de a interzice Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Doina Cornea a fost cadru universitar la catedra de limba franceză a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, iar în anii 1980 a devenit cunoscută pentru criticile sale publice îndreptate împotriva comunismului.

Scrisorile sale au fost difuzate de posturile internaţionale de radio cu emisiuni în limba română şi au stârnit iritarea oficialilor de la Bucureşti. În total, între 1982 şi 1989, 31 de texte de-ale sale au fost difuzate de Radio Europa Liberă.

Ca o consecinţă, Doina Cornea a fost dată afară de la Universitate, arestată şi bătută de securişti şi de miliţieni. În ciuda terorii, ea a continuat să se opună comunismului, iar în anul 1987 ea s-a numărat printre puţinele personalităţi din ţară care s-au solidarizat cu revolta muncitorilor din Braşov.

La Revoluţia din 1989, ea a devenit una dintre figurile centrale ale evenimentelor din decembrie şi a protestat împotriva comunismului în ciuda represiunii armate de la Cluj. A fost printre primele personalităţi care au protestat împotriva manierei în care Frontul Salvării Naţionale administra ţara şi a demisionat din conducerea centrală a FSN.

După anul 1989, Doina Cornea a militat pentru democratizarea ţării, pentru repunerea în drepturi a Bisericii Greco-Catolice şi pentru restaurarea monarhiei.

Sfântul Ioan-Paul al II-lea a decorat-o cu Ordinul Sfântul Grigore cel Mare, iar Regele Mihai I a decorat-o cu Crucea Casei Regale a României.

Doina Cornea a mai primit Ordinul Steaua României şi Legiunea de Onoare din partea Franţei.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Europa FM, Doina Cornea mărturisea că în ciuda prăbușirii regimului comunist, mentalitatea comunistă încă mai urmărește oamenii: ”Comunismul s-a transferat în mentalitățile noastre, nu atât în structurile instituționale. Astea, de bine de rău – în aparență doar – sunt modificate și apropiate de instituțiile europene, dar asta nu ajută când sunt slujite de oameni cu mentalități comuniste…ele nu sunt eficiente, nu funcționează. Și ceea ce doresc întregului popor român este să încercăm să ne modificăm mentalitățile, să încercăm să devenim altfel de oameni. Să ne axăm viața interioară pe adevăr, pe cinste…”


Ultimele stiri
Taxe mai mari pentru turiștii care vor să viziteze parcurile naționale din Statele Unite. Cât va costa un…

STUDIU: Adolescenții preferă să discute cu chatboturile anumite probleme de sănătate mintală decât să ceară ajutorul unui specialist…

Cum ne îmbrăcăm de sărbători: Ce spun despre noi culorile pe care le purtăm | GALERIE FOTO

Semnificațiile icoanei Nașterii Domnului: Simboluri, izvoare și reprezentări tradiționale | GALERIE FOTO

Părintele greco-catolic Victor Ostropel, despre ce înseamnă „magia” Crăciunului: „Să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate…

Preotul Stănel Roșu, despre însemnătatea Crăciunului: „Trebuie să fim în primul rând oameni, să ne iertăm, să ne…

Crăciunul la ortodocși și catolici, sărbătorit pe 25 decembrie

Amintiri valoroase de Crăciun ale câtorva dintre jurnaliștii Europa FM. Cum arăta odinioară colindatul la sat și copilăria…

Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…