Confidenţialitate


A murit academicianul Solomon Marcus


A murit academicianul Solomon Marcus

Academicianul Solomon Marcus a încetat, astăzi, din viață la vârsta de 91 de ani.

Membru titular al Academiei Române și specializat în matematică, el a murit în secţia de hematologie a Institutul C.C. Iliescu din Capitală – acolo unde era internat.

Solomon Marcus s-a născut pe 1 martie 1925, în judeţul Bacău.

 

Solomon Marcus a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității București. 

Ulterior, a obținut titlurile științifice de doctor în matematică și doctor docent.

Din 1993, Solomon Marcus a devenit membru corespondent al Academiei Romane, iar din 2001 era membru titular.

Academicianul a predat la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București, iar cărțile sale au fost traduse în multe țări ale lumii.

Opera sa a fost citată de peste o mie de autori.

Invitat anul trecut la Palatul Victoria de către premierul de la acea vreme – Victor Ponta – academicianul remarca situația în care se află sistemul de învățământ din România.

În ultimele luni de viață, Solomon Marcus a făcut parte din grupul de experți numit de Ministerul Educației să coordoneze programa pentru învățământul preuniversitar.


Ultimele stiri
Nicușor Dan: „Nu se pune problema raționalizării carburanților”. Președintele va promulga legea bugetului pe anul în curs după…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…