Confidenţialitate


A intrat in vigoare Obamacare, legea de reforma a sistemului medical american


Legea prin care în jur de 2 milioane de americani vor avea asigurări de sănătate pentru prima oară în viață a intrat în vigoare.

Reforma sistemului de sănătate al SUA, considerată cea mai amplă din ultimele 5 decenii, a fost promovată intens de administraţia condusă de Barack Obama. Pentru liderul de la Casa Albă, aceasta s-a dovedit o grea provocare, atrăgându-i tot mai multă nepopularitate în ultimele luni.

Platforma online de înscriere a asiguraţilor s-a confruntat cu încă de la lansarea sa, în octombrie anul trecut.

Companiile de asigurări au anulat milioane de polițe, considerând că acesta nu mai îndeplinesc cerințele legislației, cu toate că preşedintele a promis că posesorii nu vor fi nevoiţi să renunțe la ele dacă sunt mulțumiți.

Mai apoi, unele grupuri religioase au obţinut în instanţă excepţii de la regula potrivit căreia membrii lor sunt obligaţi să acopere, prin asigurarea medicală, cheltuieli privind contracepția.

Medicii şi directorii de spitale se aşteaptă la noi dificultăţi de punere în aplicare a noului sistem, potrivit Reuters.

Affordable Care Act, în limbaj popular Obamacare, are scopul de a reduce dramatic numărul de americani care nu dispun de asigurări de sănătate, pe care guvernul de la Washington l-a estimat la mai mult de 45 milioane de euro.


Ultimele stiri
Reacția ministrului Radu Miruță, după amenințările Teheranului: „Există certitudinea că scutul de la Deveselu apără România, inclusiv împotriva…

Bugetul Ministerului Sănătății a primit avizul în Comisiile de Sănătate reunite din Parlament. Alexandru Rogobete: „Mă aștept la…

Arhiepiscopia Tomisului a dat în judecată Primăria Constanța pentru a deveni proprietara vilei arhierești. Arhiepiscopul Teodosie: „Am găsit…

Președintele Asociației pentru Depolitizarea Educației, Zeno Daniel Sustac: „Este o ruptură gigantică între profesori și sindicate”. De ce…

Sorin Grindeanu amenință cu alegeri anticipate dacă nu îi sunt aprobate măsurile sociale propuse în buget: „Putem decide…

Iranul susţine că poate duce războiul cu SUA şi Israel cât timp va fi necesar. Purtătorul de cuvânt…

Viorel Cerbu, avizat în unanimitate de CSM pentru conducerea DNA. Blocaj la vot pentru Marius Voineag și Alex…

Aripa istorică a Muzeului Tehnic „Dimitrie Leonida” se redeschide la finalul lunii, după un amplu proces de restaurare…

O nouă specie de dinozaur gigantic, descoperită în Brazilia. Dasosaurus ajungea la 20 de metri lungime | AUDIO

Cristian Popescu Piedone a recunoscut că a condus 10 ani fără permis de conducere: „Fapta este prescrisă și…