Confidenţialitate



A intrat în vigoare legea ce interzice trotinetele electrice pe trotuare


A intrat în vigoare legea ce interzice trotinetele electrice pe trotuare

Ordonanța care reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice a fost publicată în Monitorul Oficial și intră în vigoare.

Circulația acestora pe trotuar este interzisă.

Trotinetele electrice vor putea circula doar pe pistele special amenajate, iar în cazurile în care acestea nu există, circulația lor este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.

Este interzis și transportul pasagerilor pe trotinete electrice.

Trotineta electrică și bicicleta vor putea fi conduse doar de persoane cu vârste de peste 14 ani, iar pentru cei cu vîrste intre 14 și 16 ani casca de protecție este obligatorie.

Ca și în cazul bicicletelor și mopedelor, trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente.

În România, în ultimii 3 ani au fost 192 de accidente rutiere cu implicarea conducătorilor de trotinete electrice, soldate cu un mort, 37 de răniți grav și 156 răniți ușor.


Ultimele stiri
A murit Florian Lungu, una dintre cele mai importante personalități ale jazzului din România | AUDIO

Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează